Stiri Cupa României Masculin

CSM Târgu Mureș vs. CSO Voluntari, duelul vecinelor de clasament

CSM Târgu Mureș vs. CSO Voluntari, duelul vecinelor de clasament

Etapa cu numărul 23 a Ligii Naționale de Baschet Masculin debutează joi, 7 martie, cu un duel între două grupări care luptă pentru calificarea în playoff. CSM Târgu Mureș și CSO Voluntari au parte de un parcurs identic în Top 10.

Mureșenii resimt din plin absența lui Goran Martinic, iar în ultimele două jocuri oficiale nu s-au putut baza nici pe Szabolcs Santa. În plus, din echipa condusă de George Trif a lipsit și Jakob Lowrance în precedenta rundă din Top 10, CSM Târgu Mureș fiind învinsă pe teren propriu de CSM Corona Brașov cu 81 la 88.

Tot printr-o înfrângere a trecut și CSO Voluntari la reluarea Ligii Naționale. Ilfovenii au cedat un avantaj de 16 puncte în fața fanilor, în confruntarea cu FC Argeș, și s-au văzut învinși cu 79-82. De la acel meci, „Troublemakers” l-au legitimat pe Kodi Justice și numărul străinilor din lot a crescut astfel.

Situația din clasament arată egalitate între Târgu Mureș și Voluntari. Ambele formații au 5-7 în Top 10, iar de când au pătruns în faza secundă au putut să obțină un singur rezultat pozitiv din patru partide. Ilfovenii ocupă poziția a șasea, iar ardelenii se află pe locul șapte.

O singură întâlnire a avut loc între aceste cluburi de când mureșenii au promovat în Liga Națională. Acel meci s-a consemnat pe parcursul sezonului trecut, în grupele Cupei României. CSO Voluntari a putut să se impună cu 83-79 în partida din Sala Sporturilor „Gabriela Szabo”.

În privința punctelor marcate în faza secundă există, de asemenea, o legătură strânsă între CSM Târgu Mureș și CSO Voluntari. La fel ca și în clasamentul Top 10, cele două cluburi sunt vecine și în ierarhia reușitelor ofensive, Mureșul având 84.8 puncte, iar Voluntariul 83.5. Nici la recuperări nu există o diferență importantă (34.5 - 33.3), în timp ce la assist-uri media e favorabilă tot ardelenilor (17.0 - 15.3).

Jonathan Person și Trevon Allen au avut prestații excelente în ultimele săptămâni, ambii fiind foarte eficienți atât în meciurile pe care Târgu Mureș și Voluntari le-au pierdut în Cupa României, cât și în Liga Națională. Privind statistica din Top 10, Mladen Jeremic (17.0 puncte, 3.3 recuperări, 2.8 pase decisive, 38% de la distanță) și Rashard Odomes (14.8 puncte, 5.0 recuperări, 4.5 pase decisive) sunt principalii marcatori din cele două tabere.

Alin Faur, Vlad Cotrobaș și Matei Bănică au fost delegați pentru jocul de la Târgu Mureș.

Duelul din deschiderea etapei a 23-a va avea loc joi, 7 martie, de la ora 17.45 și va fi transmis pe Digisport 2, Prima Sport 3, respectiv FRB TV.

*foto: Kádár Csongor Krisztián / Facebook CSM Târgu Mureș - Marosvásárhelyi VSK

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!