Stiri Cupa României Masculin

CSO Voluntari obține calificarea în finala Cupei României după un nou meci dramatic

CSO Voluntari obține calificarea în finala Cupei României după un nou meci dramatic

CSO Voluntari a obținut calificarea în finala Cupei României, după ce a trecut de SCM U Craiova, scor 81-80.

CSO Voluntari a început meciul în formula Badiu, Hickey, Lee, Moldoveanu și Barro. SCM U Craiova a început cu Filipovic, Diculescu, Pratt, Henson și Țibîrnă.

Primul sfert a început extrem de spectaculos. Vlad Moldoveanu de o parte și Dragoș Diculescu cu Filipovic au schimbat mai multe coșuri de 3 puncte. După un and-one al lui Payton, scorul era 21-21. Ouszy Barro a impresionat cu un dunk furtunos și două capace înainte de a fi schimbat. Vlad Moldoveanu a încheiat cu încă un coș de 3 primul sfert, iar Voluntari avea un avantaj de șase puncte după primele zece minute, scor 28-22. 

Începutul sfertului doi a aparținut oltenilor, care au trecut în avantaj, după cârligul lui Bogdan Țibîrnă (33-32). Însă Voluntari a răspuns prin două coșuri de 3 consecutive marcate de Zarko Djuric pentru ca apoi Hickey să ducă scorul la 40-33. După o reușită a lui Henson, Moldoveanu a mai marcat o triplă. Oltenii au strâns însă scorul spre finalul sfertului, iar Pratt a stabilit scorul primei reprize cu o recuperare ofensivă la 43-37.

Devoe Joseph a deschis balul în repriza secundă cu o reușită de 3 puncte. Oltenii au răspuns prin două reușite semnate de Diculescu și Henson (48-43). Hickey și Joseph au dus avantajul la 10 puncte, prin două realizări personale de excepție (55-45). Mo Prat a marcat printr-un and-one, pentru ca apoi Devoe Joseph și același Diculescu să înscrie fiecare câte un coș de 3 puncte. Hickey a făcut spectacol apoi, cu un no-look pass către Marcu Badiu și apoi cu un coș de 3 puncte după recuperarea ofensivă a lui Ouszy Barro (68-55). Malcolm Lee a stabilit scorul după 30 de minute la 70-55.

Mo Pratt a deschis sfertul decisiv cu un and-one, pentru ca apoi Diculescu să marcheze trei libere consecutive (70-61). Badiu și Diculescu au schimbat apoi câte o triplă (75-64). Tripla lui Henson a redus apoi diferența la numai șase puncte (75-69). Craiova a revenit de mai multe ori la o singură posesie, după reușitele lui Henson sau Filipovic. Barro a marcat după un assist superb al lui Moldoveanu. Răspunsul a venit de la Dragoș Diculescu. Pratt a reușit apoi intercepția și a dus Craiova în față (79-80). Devoe Joseph a dus apoi Voluntariul în față. Ultima fază a fost una dramatică, cu Mo Pratt ratând coșul decisiv pe sirenă. 

Scor final 81-80 și Voluntari se califică în finala Cupei României. 

Anthony Hickey a terminat în triple-double, cu 19 pucnte, 10 recuperări și 10 pase decisive. Devoe Joseph a înscris și el 18 puncte, în timp ce Vlad Moldoveanu a strâns 15 puncte cu 6 recuperări și 5/7 de la 3. De partea cealaltă Dragoș Diculescu a avut un meci excepțional, cu 31 de puncte. Payton Henson a înscris și el 22 de puncte, Filipovic 12 puncte cu 6 pase decisive iar Mo Prat 12 puncte, 8 recuperări, 8 pase decisive, dar și 1/6 de la libere.

*foto: Manases Sandor

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!