Stiri Cupa României Masculin

Cuic a revenit acasă. În Sala Horia Demian!

Adrian Micinic

Adrian Micinic
27.09.2013

Branko Cuic a oferit o prestație de excepție suporterilor lui U Mobitelco Cluj la primul său meci oficial în sala Horia Demian de la revenirea în echipamentul grupării alături de care a devenit campion al României în anul 2011. În pofida erorilor sale, unele dintre ele completate și de greșeli ale colegilor săi, sportivul în vârstă de 35 ani a revenit în sala și orașul care i-au mers la suflet.

Sârbul a fost titularizat și a preluat atribuțiunile conducătorului de joc (poziția 1) așa cum este de așteptat să se întâmple la toate meciurile Clujului în noul sezon competițional. Branko și-a asumat rolul de lider și de veteran al acestei echipe, astfel încât este de așteptat ca el să ducă greul. Pe mâna lui vor veni victoriile, cum tot pe a lui vor veni și înfrângerile. Desigur, la capitolul eșecuri numărul este de așteptat să fie mult mai mic, CV-ul lui Cuic în baschetul românesc fiind o confirmare în acest sens.

Revenind la partida cu SCM Universitatea, numărul 55 de la Cluj a confirmat că așa cum joacă el o face întreaga echipă. Astfel, nu e nicio surpriză că după o primă repriză în care a pierdut posesia mingii de șase ori, Clujul să aibă avantaj minim, scor 36-35, adică un handicap la general de trei lungimi.

Lucrurile s-au schimbat în partea a doua, atunci când a punctat mai mult, a fost mai cumpătat în a accelera acțiunile ofensive ale echipei sale și a limitat numărul greșelilor la una singură. Evident ingredientele jocului cu care suntem deja familiarizați nu au lipsit. Este vorba despre recuperări ofensive, despre specularea oricărui punct sensibil din jocul adversarului, precum și atitudinea agresivă.

De asemenea, Branko Cuic a distribuit o pasă decisivă de excepție lui Boris Lalovic, iar la posesia imediat următoare a rezolvat o acțiune individuală în care a etalat arsenalul complet, control asupra mingii, specularea avantajului taliei în relația unu la unu, respectiv finalizare de pe pivot, după un joc excepțional cu spatele la coș pentru un fundaș. Cele două acțiuni amintite s-au consemnat imediat după revenirea Craiovei, care s-a apropiat la 71-64 (adică la doar trei puncte la general) cu trei minute înainte de final. Cum spuneam, un jucător cu experiența lui Cuic și cu cariera pe care acesta o are în România, a adus încă o dată soluția și cartea victorioasă.

Linia statistică a baschetbalistului originar din Zrenjanin în partida de joi (26.09) este următoarea: 3/4 la aruncările de două puncte, 1/5 la cele de trei puncte și 7/8 la linia de pedeapsă pentru un total de 16 puncte. A adăugat 10 recuperări (trei ofensive), 9 pase decisive, 3 intercepții și 7 posesii pierdute pentru un coeficient de 25 la eficiență. Așadar un double-double. Sau la o pasă decisivă de un triple-double. La care, ca să glumim puțin, putea să adauge trei posesii pierdute și să realizeze un 'quadruple-double' cu care foarte probabil Clujul ar fi pierdut calificarea.

Jocul lui Cuic a fost dublat, așa cum se cuvine pentru un jucător cu experiență și calitate, de victoria și calificarea Clujului în turul al doilea din Cupa României. U Mobitelco a învins cu 83-70 și s-a calificat cu scorul general de 161-152.

Făcând abstracție de statistică, Branko Cuic confirmă încă o dată că pentru el vârsta nu reprezintă o problemă. Sârbul joacă tot mai bine de la o zi la alta. Comite greșeli, așa cum a făcut-o și în prima repriză, poate pentru că are emoții sau poate pentru că își dorește prea multe într-un timp foarte scurt. Oricare ar fi explicația, greșelile fac parte din joc. Chiar și din cel al lui Cuic. Lucru care vine să ne reamintească de faptul că până la urmă vorbim despre un om. Chiar și în cazul lui. Însă, trecând peste greșeli, pe care le comite orice jucător - singurul jucător care nu greșește e cel care nu apucă să intre pe parchet, Cuic este pregătit pentru un nou sezon foarte lung. O arată pe deplin.

Desigur sunt destui care nu gustă acest stil de joc. Unul total, unul care ne spune cu adevărat ce înseamnă în realitate baschetul. O combinație armonioasă între dorință de victorie, dragoste pentru baschet și inteligență pur baschetbalistică. Nu e ceva estetic. Vezi foarte rar, spre deloc, dribling printre picioare sau pe la spate, capace devastatoare, slam dunk-uri ori pase pentru alley-oop. Alți jucători vor marca (așa cum a făcut-o Bureau în acest meci) în forță de lângă el. Însă baschetul corect, jucat așa cum trebuie este arma lui Cuic. Fără viteză ieșită din comun, fără acțiuni în forță. Ce face el se numește simplu: baschet. Nimic mai mult.

Prezența în echipa Clujului îi aduce plusul de motivație de care foarte probabil avea nevoie în acest punct al existenței sale. Practic a revenit acasă. Cuic este unul dintre jucătorii de mare importanță pentru ultimii ani în baschetul românesc și cu siguranță un nume care va intra în istoria baschetbalistică a acestui oraș.

Foto: Laura Nicolescu

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!