Stiri Cupa României Masculin

Dan Diaconu despre Final Four: "Nu avem profit, dar e 100% din sponsorizări"

Adrian Cojocaru

Adrian Cojocaru
04.04.2013

Timişoara a intrat pe ultima turnantă cu pregătirile pentru turneul final al Cupei, competiţie care are loc sâmbătă şi duminică în sala Constantin Jude. Preşedintele clubului bănăţean, Dan Diaconu a declarat că gruparea de pe Bega a reuşit să obţină din sponsorizări suma necesară găzduirii unui astfel de turneu. În acest mod, nu va mai fi investit niciun leu din bugetul local. Totuşi, clubul nu e ieşit pe profit.

Aşa cum am spus atunci când am obţinut dreptul de organizare, am reuşit să finanţăm turneul exclusiv din sponsorizări. Am strâns aproximativ 20.000 de euro de la sponsori, la care se adaugă banii din vânzarea biletelor şi a produselor promoţionale care vor fi la sală. Costul total, cu tot cu banii de la licitaţie, e undeva la 110.000 de lei. Nu suntem pe profit, dar am acoperit toate costurile. E un privilegiu şi o mare bucurie pentru Timişoara să reuşim să găzduim Final Four-ul din acest an.

Turneul începe sâmbătă la ora 17:00 cu semifinala dintre U Mobitelco şi CSU Ploieşti. De la ora 19:30, BC Timişoara joacă cu Gaz Metan Mediaş.

foto: fortaviola.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!