Stiri Cupa României Masculin

Dan Fleșeriu: „Din fericire am reușit să obținem victoria, din păcate nu contează deoarece calificarea este a Clujului”

Dan Fleșeriu: „Din fericire am reușit să obținem victoria, din păcate nu contează deoarece calificarea este a Clujului”

CSU Sibiu a învins marea rivală U-BT Cluj-Napoca cu scorul de 78 la 77, la capătul unui meci extrem de fizic. 

În ciuda faptului că echipa sa nu a reușit să obțină calificarea, din cauza diferenței de 19 puncte stabilită în partida tur, Dan Fleșeriu a dorit să își felicite jucătorii pentru atitudinea și dăruirea de care au dat dovadă. De asemenea, antrenorul celor de la CSU Sibiu știe că meciul a fost unul extrem de solicitant din punct de vedere fizic și speră ca jucătorii săi să își revină la timp pentru partida din ultima etapă a primei faze din LNBM cu SCM Timișoara. 

O victorie binevenită după atâtea eșecuri împotriva Clujului și Oradiei...în sfârșit am reușit să batem pe una dintre ele.  Victoria e venită oarecum surprinzător, prin prisma faptului că rotația noastră a fost de 8 oameni, restul jucătoriilor fiind indisponibili și David Engi care a jucat doar 3 minute...deci practic putem spune că am jucat doar în 7 oameni. Jucătorii care au jucat au depus un efort imens.  Am avut o reacție bună, am recuperat 15 puncte și ne-am dus la 10, ceea ce a fost senzațional, dar nu am reușit închidem acolo partida. Au fost momente în joc când jucătorii efectiv nu au mai putut să respire și m-au obligat să cer time-out-uri pentru a le da puțin aer. 

Din fericire am reușit să obținem victoria, din păcate nu contează deoarece calificarea este a Clujului, iar această victorie ne va pune într-o situație extrem de grea la Timișoara în trei zile. Să sperăm că jucătorii vor reuși să se recupereze pentru că, dacă nu mai apare un eveniment neprevăzut, rotația va fi aceeași. Sunt mândru de reacția jucătorilor și de atitudinea pe care au avut-o astăzi. 

Partida de la Timișoara este programată sâmbătă, 18 ianuarie, cu începere de la ora 19:00. 

*foto: facebook BC CSU Sibiu 

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!