Stiri Cupa României Masculin

Dan Ioan: „Un meci pe care putem construi înainte”

Dan Ioan: „Un meci pe care putem construi înainte”

CSO Voluntari a pierdut, pentru a treia oară în istorie, SuperCupa României împotriva lui U-BT Cluj-Napoca. Ilfovenii au avut o prestație ștearsă în prima repriză a meciului, iar în cele din urmă au fost învinși la Brașov cu scorul de 75-80.

Dan Ioan, noul antrenor principal al lui Voluntari, numit în această vară, după plecarea lui Ainars Bagatskis la Slask, nu a avut parte de debutul dorit la cârma ilfovenilor. El a declarat că este un meci de pe urma căruia își dorește să construiască și a făcut o scurtă analiză a jocului, menționând greșelile ușoare făcute de elevii săi în actul al doilea și nenumăratele atacuri irosite.

„A fost un meci foarte intens. Echipa noastră a suferit schimbări, am adus niște modificări față de anul trecut. Au rămas cinci jucători de bază, am adus alți cinci. Plus tinerii pe care noi ne vom baza în acest sezon. Avem mult de muncă în față, dar este un meci pe care putem construi înainte.”

„Din păcate, în sfertul doi au profitat foarte ușor de niște greșeli ale noastre. Puteam să facem și faulturile mai bine, niște mici neatenții. Spre final, un punct, aruncare pe sirenă intră, după care am avut acele două atacuri după time-out care nu s-au concretizat și acesta a fost meciul.”

Dan a vorbit în câteva cuvinte și despre ce urmează pentru Voluntari, care va debuta joi în ENBL împotriva lui Fyllingen.

„Pentru noi urmează prima deplasare în ENBL. Jucăm joi în Norvegia, împotriva campioanei. După cum am spus, luăm acest meci și vrem să construim de pe urma lui și să jucăm și mai bine acolo”, a spus Dan Ioan, potrivit FRB.

Meciul dintre BBK Fyllingen și CSO Voluntari este programat joi, 25 septembrie, de la ora 20:00 și va putea fi urmărit în exclusivitate pe canalul de YouTube al ENBL.

*Foto:Facebook/CSO Voluntari

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!