Stiri Cupa României Masculin

Daniel Ogele îl înlocuiește pe Zarko Djuric la CSA Steaua București

Daniel Ogele îl înlocuiește pe Zarko Djuric la CSA Steaua București

Astăzi, 2 martie, CSA Steaua București a anunțat transferul lui Daniel Ogele, un baschetbalist american în vârstă de 23 de ani. Acesta îl va înlocui pe Zarko Djuric, jucător care s-a accidentat și nu va mai evolua în actualul sezon.

Steaua nu a reușit să se califice în Top 10, chiar dacă a reușit câteva victorii impresionante pe finalul primei faze, și, în prezent, ocupă poziția a treia în grupa 11-18, având un bilanț de șase victorii și două înfrângeri.

În cursul acestei pauze competiționale, roș-albaștrii au efectuat o înlocuire: Daniel Ogele a venit la Steaua în locul lui Zarko Djuric, baschetbalist care adunase 14.5 puncte, 4.8 recuperări și 1.7 pase decisive în această stagiune.

Ogele a absolvit Universitatea din Minnesota în vara anului 2022 și nu a evoluat la nivel profesionist în acest sezon. După doi ani petrecuți la Navy Midshipmen, au urmat doi ani la Mercyhurst Lakers și apoi încă un sezon la Minnesota.

Mâine, 3 martie, CSA Steaua București va primi vizita lui CSM Petrolul Ploiești, într-un meci programat la ora 18:30, în direct la Digi Sport 4 și Prima Sport 3.

*foto: Ed Mailiard

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!