Stiri Cupa României Masculin

Dovis Bickauskis: „Au fost câteva momente nereușite din partea noastră, dar nu am renunțat la luptă”

Dovis Bickauskis: „Au fost câteva momente nereușite din partea noastră, dar nu am renunțat la luptă”

CSM CSU Oradea s-a calificat în faza Top 16 a FIBA Europe Cup, după un succes obținut în overtime cu Szolnok (78-70). Bihorenii au fost ajutați și de Legia Varșovia, care a învins FC Porto cu un singur punct diferență, într-un meci care de asemenea a necesitat o repriză de prelungiri.

Principalul marcator al orădenilor, Dovis Bickauskis, a oferit câteva declarații pentru csmoradea.ro la finalul disputei cu Szolnoki Olajbányász:

„Am purtat o luptă continuă pe tot parcursul celor 40 minute de joc. Au fost câteva momente nereușite din partea noastră, dar nu am renunțat la luptă și cred că până la urmă am obținut o victorie meritată. La un moment dat deficitul a fost de 14 puncte, dar ne-am dorit să câștigăm indiferent de calculele referitor la calificare. Sfertul 4 și repriza se prelungiri au fost foarte bune pentru noi și am reușit să schimbări situația cu vreo 20 de puncte. În cele din urmă am obținut atât victoria, cât și calificarea.

Referitor la calificare, lituanianul a precizat următoarele:

Este un rezultat foarte bun pentru noi. Evident ne bucură enorm faptul că am avansat în faza următoare din FIBA Europe Cup și continuăm aventura. Sunt de părere că avem mult loc de îmbunătățit ca exprimare în joc și cred că vom arăta tot mai bine de la un meci la altul. Știu că parcursul european este foarte important pentru club, așa cum este și pentru noi, jucătorii. Sper că îi vom avea și pe suporteri alături în următoarele meciuri.”

Bickauskis a totalizat 15 puncte (5/7 din acțiune), 5 pase decisive, 4 recuperări și 3 intercepții, dar a avut și 5 posesii pierdute, totul pentru un indice de 20 unități la eficiență și 17 la +/-.

 

*foto: fiba.basketball/europecup

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!