Stiri Cupa României Masculin

Energia Rovinari a prezentat trofeul Cupei României fanilor din Târgu Jiu

Radu Bărăian

Radu Bărăian
18.04.2014

Un număr aproximativ de 600 de suporteri ai formației Energia Rovinari au fost prezenți joi seara, 17 aprilie, în Sala Sporturilor din Târgu Jiu, acolo unde staff-ul formației gorjene, jucătorii și oficialii le-au prezentat acestora trofeul Cupei României câștigat în urmă cu o săptămână la Ploiești. 

La finalul acestui eveniment, Laurențiu Răuț, președintele CS Energia Rovinari, respectiv antrenorul Radu Stroescu, au vorbit despre ceea ce s-a întâmplat în Sala Sporturilor, dar și despre ceea ce urmează acum pentru formația olteană. 

„După un turneu magnific alături de acești oameni minunați, această seară a fost una care s-a ridicat la nivelul meciurilor de la Ploiești. O seară reușită, de prezentare a trofeului, în care am dorit să facem fericiți acești oameni minunați care ne-au susținut peste tot. Dar, va trece seara aceasta și ne vom întoarce la treabă să ne pregătim pentru play-off pentru că nu s-a terminat sezonul pentru noi. Am avut timp să ne bucurăm, dar de acum înainte trecem din nou la muncă. Greu de spus când vom aduce următorul trofeu. Nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece, vom întâlni din nou Asesoft, care este totuși o echipă foarte bună. Cupa României este total diferită de campionat. Este doar un meci, în care se poate întâmpla orice, în timp ce în play-off sunt mai multe meciuri. Dacă se întâmplă să faci un pas greșit, ai timp să îți revii. Mergem să ne jucăm șansa. Nu ne vom preda și vom face tot ce ține de noi șă câștigăm. Le mulțumesc tuturor fanilor echipei”, a subliniat Laurențiu Răuț, fiind citat de site-ul oficial al clubului Energia. 

„A fost o seară extraordinară. Le mulțumim fanilor pentru că au venit în număr așa mare. Ne bucurăm că a ieșit bine toată prezentarea, tot spectacolul. Îi felict pe fanii Energiei, și ei fac parte din această familie. Și ei au avut rolul lor, pentru că ne-au susținut atât în meciurile de acasă, cât și în deplasare. Este un sentiment de bucurie foarte mare și ma bucur că am reușit să-l trăiesc. Sper să nu fie ultimul, este primul moment de acest gen, dar cu siguranță nu va fi ultimul. Vom mai avea parte  de zile și seri fericit”, a concluzionat Stroescu pentru sursa amintită mai sus. 

Pentru Energia Rovinari urmează acum primele două confruntări ale seriei din play-off cu CSU Ploiești. Cele două meciuri se vor juca în Sala „Olimpia” în zilele de 25, respectiv 26 aprilie. 

*Foto: csenergia.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!