Stiri Cupa României Masculin

EuroCup Fantasy Challenge: Echipa BaschetRo a urcat pe podiumul ligii

EuroCup Fantasy Challenge: Echipa BaschetRo a urcat pe podiumul ligii

Marți, 25 octombrie, și miercuri, 26 octombrie, s-au disputat cele zece meciuri din cadrul etapei a treia a 7DAYS EuroCup. U-BT Cluj-Napoca a primit vizita Umanei Reyer Venezia și, după o partidă în care a luptat până la final, a trebuit să se recunoască învinsă: 80-85.

De asemenea, s-a încheiat o nouă rundă și în Liga BaschetRo din cadrul EuroCup Fantasy Challenge. Echipa redacției noastre a avut o prestație excelentă, adunând 160.8 puncte, și, astfel, a urcat pe locul al treilea.

Prima poziție este ocupată de Csu Sibiu (Luca Buca – 451.85 puncte), apoi urmează UNIVERSITATEA 1919 (Horațiu Hoțopan – 432.55 puncte), iar ultimul loc de podium aparține BaschetRo (425.65 puncte).

Ovidiu Pavel se ține în continuare foarte bine, astfel că cele trei echipe ale sale, U-BT Cluj-Napoca (414.90 puncte), Baschet a la Cluj (413.40 puncte) și Universitatea Cluj 1919 (412.50 puncte) se află pe locurile 4, 5 și 6.

Salutăm prestația excelentă a lui Transilvanian 3sters (396.85 puncte), echipa antrenorului nostru, Krisztian Bucsi, care, alături de Kinder Junior (Alin Lupu – 409.10 puncte), Popsy (Alexandru-Ioan Popa – 405.10 puncte) și CSM BASCHET CONSTANȚA (Petru Boloș – 399.25 puncte), a urcat în Top 10 în Liga BaschetRo.

Iată cum a reușit echipa BaschetRo să urce pe podiumul ligii:

Titulari:

  • Ante Tomic (19.80 puncte): 14 puncte, 2 recuperări, 2 pase decisive vs. Cedevita Olimpija Ljubljana
  • Axel Toupane (25.30 puncte): 16 puncte, 11 recuperări, 4 pase decisive vs. Dolomiti Energia Trento
  • Leo Meindl (42.00 puncte): 17 puncte, 9 recuperări, 4 pase decisive vs. Umana Reyer Venezia (punctele obținute s-au dublat datorită faptului că a fost căpitanul echipei)
  • Marco Spissu (24.20 puncte): 18 puncte, 6 recuperări, 7 pase decisive vs. U-BT Cluj-Napoca
  • Jordan Floyd (34.10 puncte): 21 de puncte, 7 recuperări, 2 pase decisive vs. Lietkabelis

6th man:

  • Onuralp Bitim (9.00 puncte): 14 puncte, 4 recuperări, 5 pase decisive vs. Prometey

Rezerve (punctele sunt înjumătățite):

  • Lukasz Kolenda (5.00 puncte): 14 puncte, o recuperare, o pasă decisivă vs. Hamburg
  • AJ Slaughter (4.40 puncte): 11 puncte, 2 recuperări, 2 pase decisive vs. London Lions
  • Jonas Wohlfarth-Botterman (0.00 puncte): 2 puncte, o recuperare vs. Slask Wroclaw
  • Stefan Bircevic (2.00 puncte): 4 puncte, 7 recuperări, 3 pase decisive vs. Umana Reyer Venezia

Antrenor:

  • Mihai Silvășan (-5.00 puncte): înfrângere la o diferență de maxim 5 puncte

„Ne bucurăm foarte mult pentru prestația din această rundă”, a declarat David Istrate, GM-ul echipei BaschetRo. „Am mizat pe continuitate, iar aceasta s-a dovedit a fi o decizie inspirată. Nucleul Floyd-Meindl-Tomic și-a făcut excelent treaba și, împreună cu restul coechipierilor, au adus acest rezultat important pentru echipa noastră. Am urcat în Top 3, însă nu ne mulțumim cu atât. Vrem ca, la finalul sezonului, să fim campioni și vom lupta pentru acest obiectiv. Avem parte de adversari foarte puternici, de la care trebuie să învățăm și să mergem mai departe. Rămânem dedicați baschetului.”

Toate rezultatele etapei a treia le găsiți aici:

  • U-BT Cluj-Napoca vs. Umana Reyer Venezia: 80-85
  • Hamburg vs. Slask Wroclaw: 87-83
  • Buducnost vs. Promitheas Patras: 95-89
  • Trento vs. Paris Basketball: 86-91
  • Prometey vs. Bursaspor: 90-84
  • JL Bourg vs. Lietkabelis: 86-73
  • Cedevita Olimpija Ljubljana vs. Joventut Badalona: 78-100
  • Turk Telekom Ankara vs. Hapoel Tel Aviv: 89-77
  • Ratiopharm Ulm vs. Germani Brescia: 90-98
  • Gran Canaria vs. London Lions: 87-69

*foto: Manases Sandor/u-bt.basketball

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!