Stiri Cupa României Masculin

F4 Craiova. Bogdan Țîbîrnă: „Speram să facem o figură mai frumoasă”

F4 Craiova. Bogdan Țîbîrnă: „Speram să facem o figură mai frumoasă”

SCM Universitatea a pierdut finala Cupei României la baschet masculin, ediția 2021-2022, împotriva lui CSO Voluntari joi seara (17.02) cu 89 la 75.

La finalul partidei, Bogdan Țîbîrnă a oferit câteva declarații, acesta găsindu-și greu cuvintele după eșecul din ultimul act în turneul organizat la Craiova:

„Aș vrea să-mi găsesc acum cuvintele, sunt foarte supărat. Îmi pare rău pentru acești suporteri care ne-au susținut tot meciul. Speram să facem o figură mai frumoasă și ne pare foarte rău că n-am putut să păstrăm trofeul acasă. Îi felicităm pe cei de la Voluntari, au experiență și și-au dorit mai mult acest trofeu.”

Întrebat dacă a fost o presiune suplimentară pe echipa lui în acest meci, baschetbalistul Craiovei a răspuns:

„Nu a fost presiune, noi am jucat fără presiune. Ei erau favoriți înainte de acest meci. Am ratat multe aruncări deschise, nu pot să vă explic acum motivele. Vom analiza meciul și vom vedea acolo ce am greșit.”

Țîbîrnă se gândește mai departe la campionat și n-a răspuns clar la întrebarea dacă își dorește în viitor o nouă întâlnire cu Voluntari, pentru o eventuală revanșă.

„Vom vedea. Ne rămâne campionatul, sperăm să terminăm pe o poziție cât mai fruntașă și în playoff sper să obține calificarea cel puțin până în semifinale.”

Experimentatul pivot a petrecut 25 de minute pe parchet, perioadă în care a strâns 4 puncte, 4 pase decisive și 3 recuperări, cu 2/4 din acțiune.

*foto: Facebook SCM Craiova

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!