Stiri Cupa României Masculin

F4 Craiova. Sașa Ocokoljic: „Au muncit din greu tot sezonul. Am avut milioane de probleme”

F4 Craiova. Sașa Ocokoljic: „Au muncit din greu tot sezonul. Am avut milioane de probleme”

CSO Voluntari și-a respectat statutul și a câștigat Cupa României, după o finală controlată în întregime în fața lui SCM U Craiova: 89-75. Ilfovenii s-au impus în lupta la recuperare (37-34) și s-au apărat foarte bine în fața oltenilor.

Pentru Sașa Ocokoljic este al doilea trofeu cucerit pe banca tehnică a lui CSO Voluntari, după Cupa câștigată sezonul trecut.

Cred că am avut cel mai greu drum posibil în acest Final Four. Am bătut-o pe Cluj în semifinale și apoi o echipă excelentă pe teren propriu. Cred că de la începutul călătoriei noastre am știut de ce suntem aici. Le-am explicat băieților că suntem deținătoarea Cupei și trebuie să ne comportăm ca atare. Trebuie să respectăm pe toată lumea însă nu prea mult. În această seară cred că am controlat de la prima până la ultima secundă. Am profitat de avantajele noastre și ne-am bucurat să jucăm în această atmosferă. Nu a fost în dezavantajul nostru. Le-am spus băieților că trebuie să elimine orice se întâmplă în jur, să rămână concentrați la meciul de baschet. Știam care erau punctele forte ale Craiovei, le-am oprit jucătorii principali. La celălalt panou, ne-am făcut treaba în ofensivă, am marcat 89 de puncte, și am reușit o prestație excelentă”, a declarat antrenorul alb-albaștrilor la finalul partidei.

Întrebat dacă meciul cu SCM U Craiova a fost mai ușor decât cel din semifinale, cu U-BT Cluj-Napoca, tehnicianul sârb a răspuns următoarele:

Cu siguranță a fost mai ușor. Mă așteptam la o partidă de o posesie dar, așa cum am spus ieri, niciodată nu știi într-un astfel de joc ce se poate întâmpla. Uneori presiunea se simte prea tare, alteori contează unele aspecte care nu sunt legate de baschet. Sunt fericit că s-a terminat în felul acesta. La final le-am permis câteva aruncări ușoare dar cred că, în mare parte, am jucat bine.

Marcu Badiu a fost din nou MVP-ul finalei, iar această performanță este grăitoare în contextul în care Sașa Ocokoljic este considerat drept un antrenor dur cu baschetbaliștii autohtoni. Antrenorul lui Voluntari a infirmat însă acest zvon.

Nu știu cine ți-a spus că sunt dur cu jucătorii români. Sunt dur cu toți jucătorii. Poți întreba pe oricine. Nu fac nicio diferență între baschetbaliștii români și cei străini. Îi tratez pe jucători în același mod, mă refer atât la comportamentul de pe teren, cât și la cel din afara terenului. Dacă vorbim de abilități baschetbalistice, evident că există diferențe, iar treaba antrenorului este să înțeleagă cine este capabil să facă ceva pe teren. Dacă vorbim de duritate, sunt la fel cu toată lumea. Încerc să fiu onest. Astăzi Marcu a fost MVP din nou dar, așa cum am spus înaintea acestui turneu, echipa l-a ridicat să fie MVP.

Ocokoljic a detaliat care au fost aspectele care au făcut diferența în confruntarea cu SCM U Craiova.

Ți-am spus ieri când am vorbit despre asta. Chiar speram că ne vom face jocul și nu am schimbat nimic. Le-am spus băieților că trebuie să fim uniți și cred că am fost foarte stabili în apărare. Am câștigat lupta la recuperare, aspect foarte important împotriva unei echipe atletice precum Craiova. Apărarea noastră 1 la 1 a fost destul de solidă. În ofensivă am marcat 89 de puncte. Cred că nu ne-am schimbat jocul tare mult. Astăzi, la fel ca în semifinală, toată lumea a marcat. Unii mai mult, alții mai puțin. Cei care au înscris mai mult au fost mai liberi.

Nu în ultimul rând, antrenorul în vârstă de 45 de ani a fost întrebat cum va sărbători câștigarea Cupei României.

În primul rând, mergem să ne schimbăm hainele, apoi mergem la hotel și avem o pauză de două, trei zile, datorită acțiunii echipei naționale. Pentru noi este un sentiment minunat. Vreau, mai întâi, să îi felicit pe jucători pentru că sunt cea mai importantă parte a acestei povești. Au muncit din greu tot sezonul, am avut milioane de probleme cu accidentările și alte lucruri. Acestea au fost primele partide în care am jucat în formulă completă și ei au acceptat provocarea. Felicitări lor, staff-ului meu, secunzilor mei, management-ului care face o treabă extraordinară, și tuturor oamenilor din clubul CSO Voluntari care stau în spatele nostru.

*foto: Facebook – CSO Voluntari - Baschet

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!