Stiri Cupa României Masculin

F4. Mircea Cristescu: "Se pare că nu am fost pregătiți mental"

Ioana Ardereanu

Ioana Ardereanu
08.04.2013

După o absență de mai bine de 7 ani din Cupa României, "U" Mobitelco Cluj a disputat în cursul zilei de ieri Finala Mare în compania celor de la Gaz Metan Mediaș. Echipa lui Niksa Bavcevic nu a avut nicio șansă în fața deținătorilor Cupei, astfel că aceștia au fost înfrânți cu scorul de 62 la 76.

TotalBaschet a stat de vorbă la finele confruntării cu Mircea Cristescu, care a declarat că meciul în sine a fost o încărcătură prea mare pentru echipa sa, împărtășind aceleași gânduri cu cele ale tehnicianului, Niksa Bavcevic.

Dacă este să o luăm logic, meciul s-a pierdut în debutul lui. Ei au început mult mai bine meciul ca noi. Se pare că nu am fost pregătiți, poate, mental. Este posibil ca pentru noi meciul de sâmbătă să fi fost o încărcătură prea mare față de astăzi (n.r. ieri). Nu am reușit să ne concetrăm îndeajuns și am pierdut startul. După aceea a fost foarte greu să îi mai ajungem.

În ciuda primei accederi a clujenilor în Finala Mare a Cupei României după o lungă perioadă de timp, directorul executiv al grupării de pe Someș a afirmat că echipa sa este obișnuită cu astfel de provocări.

Suntem obișnuiți cu finalele, însă în ultimii 10 ani, am câștigat doar una. Asta este. Trebuie să mergem mai departe, să luptăm și să mai accedem în câteva finale și poate să și câștigăm.

Întrebat dacă regretă prezența formației clujene la acest turneu, el a răspuns:

Bineînțeles că am regrete privind acest turneu. Am avut o mare posibilitate de a aduce Cupa în Cluj-Napoca, dar din păcate asta este. Felicit Mediașul, care a jucat foarte bine!

Cât despre runda inaugurală a play-off-ului, acesta a conchis, afirmând următoarele:

Pentru noi urmează o rundă, cine câștigă 3 din 5. Următorul nostru obiectiv este Oradea, un obiectiv simplu. Va trebui să încercă să îi scoatem din sferturile de finală, iar noi să mergem mai departe.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!