Stiri Cupa României Masculin

F8. Ce ne-a arătat primul duel al sezonului între Cluj și Oradea, desfășurat în finala Cupei

F8. Ce ne-a arătat primul duel al sezonului între Cluj și Oradea, desfășurat în finala Cupei

Finala Cupei României la baschet masculin a adus primul duel direct al sezonului între U-BT Cluj-Napoca și CSM CSU Oradea. A fost încleștarea echipelor cu cel mai bun parcurs intern, fiecare suferind o singură înfrângere în Liga Națională de Baschet Masculin. Pentru toți iubitorii baschetului a fost o partidă așteptată, pentru a putea face o comparație reală între cele două echipe, care și-au depus deja candidatura și la o prezență în ultimul act al campionatului.

U-BT Cluj-Napoca a fost echipa care a pus mâna pe trofeu, după o victorie destul de clară, scor 78-65. Trupa antrenată de Mihai Silvășan a pus stăpânire pe joc la finalul primei reprize, când au reușit să se desprindă la nouă lungimi. Clujenii au mai avut de trecut apoi un singur hop, în sfertul patru, când bihorenii au venit la o singură posesie în urmă. Alb-negrii au avut însă reacție de echipă mare și au marcat două coșuri de la trei puncte, cu care au liniștit apele. Din partea cealaltă nu a venit nicio replică și finalul de meci a fost unul liniștit, așteptat doar de clujeni pentru a începe sărbătoarea.

Înaintea finalei ne așteptam de la Oradea să fie la același nivel cu cel al Clujului. Parcursul din campionat, în care trupa lui Cristian Achim a avut o mulțime de victorii la peste 20 de puncte, ne ducea cu gândul la așa ceva. Nici parcursul european nu a fost unul de trecut cu vederea, practic cu o singură sincopă: meciul cu Keravnos, din Cipru. În plus, CSM CSU Oradea este o echipă care în acest sezon marchează multe puncte, 89.9 în medie pe meci, în campionat. Au dezvoltat un joc combinativ, cu multe pase și cu multă mișcare din partea oamenilor mari, în special de la tandemul Ogden-Tarolis. Totul venea dirijat de Erick Neal, cel care energiza lucrurile în atacul orădean.

Aici a fost principala problemă a echipei orădene, la Erick Neal. A fost pentru prima dată în acest sezon când conducătorul de joc american nu a reușit să marcheze din acțiune într-un meci cu miză. El și-a trecut în cont doar două puncte, după o vizită la linia de pedeapsă. Neal a încheiat meciul cu 0/2 de la două puncte și 0/5 de la 3 puncte. În cele 22 de minute și jumătate petrecute pe parchet, americanul a mai înregistrat 4 recuperări, 3 pase decisive, o intercepție și un turnover, pentru un indice de 2 la eficiență și -4 la „+/-”.

Erick Neal a avut un gardian în Karel Guzman, care l-a determinat să nu se apropie de jocul său obișnuit, cu care să impulsioneze toată ofensiva bihoreană. În plus, dacă nu a fost vorba de Guzman, Clujul a putut pune mereu în fața lui Neal un jucător care să-l apere corect și care să nu-i ofere șansa de a rupe ritmul.

Substituitorii lui Neal au avut la rândul lor o seară dificilă. Stephen Holt a jucat la poziția 1 și chiar dacă a contribuit cu 8 puncte, 2 recuperări și 2 pase decisive, Oradea s-a aflat la -11 cu el pe teren. Kris Richard a petrecut cel mai mult timp pe parchet din tabăra bihoreană, 34:05 minute. El a încheiat meciul cu 5/13 din acțiune și -7 la „+/-”.

Oradea a avut un singur jucător pe plus la capitolul „+/-” în meciul cu U BT Cluj-Napoca. Este vorba despre Bobe Nicolescu, cel care a jucat doar 8 minute, dar care a făcut parte din line-up-ul care a reușit cel mai mare run al bihorenilor, 9-0. Tot el a fost marcatorul coșului de trei puncte prin care Oradea revenea la o singură posesie în urmă, 60-63, în start de sfert patru.

U-BT Cluj-Napoca și-a depășit clar adversarul „în căciulă”. Câștigătorii cupei au marcat nu mai puțin de 42 de puncte din zona vopsită. Recuperările ofensive le-au adus clujenilor 9 puncte în plus față de orădeni, chiar dacă diferența mingilor prinse la panoul advers a fost minimă, 9-8.

Mihai Silvășan a împărțit minutele în rotație, parcă, după un ceas elvețian. Titularii au petrecut în total 101 minute pe parchet, iar rezervele 99. Dincolo, raportul a fost de 130 la 70 în favoarea titularilor. Totuși banca clujeană a reușit să marcheze cu doar un punct mai puțin decât titularii orădeni.

Putem trage câteva concluzii referitoare și la U-BT Cluj-Napoca. Nivelul din Eurocup este cu siguranță unul foarte ridicat, comparativ cu competițiile FIBA. Cel mai probabil, clujenii nu au turat motoarele în competițiile interne, tocmai pentru a fi la un nivel cât mai ridicat în EuroCup. Probabil că aici am fost induși în eroare în comparația „de la distanță” dintre Cluj și Oradea.

Așadar, primul duel dintre U-BT Cluj-Napoca și CSM CSU Oradea a adus multe plusuri în dreptul echipei antrenate de Mihai Silvășan. Rămâne acum de văzut dacă raportul de forțe dintre cele părți poate fi echilibrat până la viitoarele confruntări din întrecerea internă.

 

5 comentarii la aceasta stire:
  • U BT Cluj-Napoca Acs Titi :

    Felicitari
    Foarte buna analiza. Statisticile sunt bune, dar trebuie citite si interpretate cu mare atentie. De aceea cel mai bun "barometru" este jocul direct insasi. Sau o vizionare cit mai consistenta a meciurilor echipelor ( in acest caz Oradea si U-BT ). Se putea observa ca U ( Silvasan) distribuie mult mai echilibrat minutele, de aici si lipsa jucatorilor lui U din clasamentele pe posturi din fiecare etapa. Ei apar doar atunci cind au prestatii exceptionale intr-un meci. Parca doar Guzman, Cate si Meindl au aprut sporadic. Dar este firesc sa se procedeze asa atunci cind ai etape saptaminale in EuroCup si dispui de un lot subtire ( numeric ) fata de competitoare.
    Sincer, ca iubitor de baschet, mi-as dori un Campionat intern mai puternic ( adica subtiat ca numar de echipe), sa vad de 4 ori ( cel putin) jocuri contra Oradea, Sibiu, Voluntari, Rapid ( mai nou). . Dar tinind cont totusi de bugete si de participarea in competitii europene parca si jucatorii au nevoie de momente de respiro. Asa ca totul se va rezuma la play-off ! Si la rezultatul final. Pina atunci totul ramine o analiza/aprecierea/interpretarea unor date statistice. Sa fie BASCHET si SPECTACOL.

    cu 1 an în urmă (16.02.2023) Raspunde
  • Silvois :

    Duelul
    ne-a aratat, intr-adevar, o diferenta sensibila inre cele doua echipe. E clar ca experienta celor doua sezoane internationale in competitii adevarate (sa-mi fie cu iertare, dar Fiba Eurocup mi se pare o competitie de consolare), a ajutat-o pe U sa gestioneze foarte bine meciul, sa apese pedala de acceleratie atunci cand a trebuit si sa mentina controlul meciului pana la final, in conditiile in care, clar, jocul de acum al echipei nu e cea mai buna varianta a sa. Ritmul foarte intens din Eurocup, cel care i-a facut pe cei de la U sa piarda multe partide pe final, cu Oradea le-a dat forta sa invinga fara probleme.
    Pe langa experienta superioara, U are, in mod cert, in acest moment, un lot mai valoros si o banca mai lunga, avantaj important, de la Oradea doar Ogden si Tarolis parandu-mi-se de nivelul lui U.
    In ciuda acestor constatari care, aparent, o desemneaza pe U mare favorita a campionatului, eu cred ca orgoliul ranit, ambitia de a demonstra ca diferenta de valoare nu e reala, pot face din Oradea, in continuare, un adversar dificil si periculos. Pe langa Oradea, singurii adversari demni de luati in seama ar fi Rapid si Voluntari, chiar daca cea din urma pare inexplicabil de labila, in acest moment.

    cu 1 an în urmă (17.02.2023) Raspunde
  • Bihor :

    duelul
    in primul rand, felicitari clujului, victoria a fost incontestabila, iar meritul cel mare il are silvasan, care a gasit modul in care sa-l blocheze pe neal, iar de aici tot jocul nostru la constructie a fost dat peste cap
    pentru oradea lucrurile nu stau prea bine in momentul de fata ... odata ar fi scaderea nivelului de joc, dar nu asta ar fi marea problema, pentru ca situatia se poate remedia pina in play-off
    modul in care a fost alcatuit lotul e un pariu riscant. evident ca oricine isi doreste sa aiba un lot si valoros si numeric, dar constrangerile bugetare te obliga sa iei niste decizii ... la noi s-a optat pentru un nucleu de jucatori de valoare (pe langa ogden si tarolis, care inteleg ca ar fi de nivelul clujului, sunt si neal, richard si carter), insa nu am reusit sa avem si o banca lunga ... iar riscul e ca pot sa apara atat accidentari, cum am patit cu carter, sau vreunul dintre jucatorii de baza sa parcurga o perioada de criza, cum se intampla acum cu neal
    castigul clujului din participarea in eurocup e ca, din start, a trebuit sa isi asigure o banca mai lunga, cu care sa faca fata unui program mai incarcat, si chiar daca in eurocup lucrul asta nu a fost suficient, pe plan intern le prinde foarte bine

    cu 1 an în urmă (17.02.2023)
    • Silvois:

      Din greseala
      l-am omis pe Richard care, da, a jucat si el la un nivel bun, referindu-ma strict la finala. De Neal nu stiu ce sa zic, intr-un meci tare cum a fost finala cu U n-a miscat nimic, degeaba e bun in partide cu adversari accesibili. Aceeasi remarca o am vis-a-vis de Sheperd, de la U.De Jones inca nu mi-am facut o parere concludenta.

      cu 1 an în urmă (17.02.2023)
    Raspunde
  • CSM CSU Oradea sup.OR.ter :

    Primul duel
    Primul duel Cluj-Oradea a fost pierdut clar de oradeni
    Toata lumea a asteptat confruntarea mai ales ca era pe un teren neutru si cu miza ridicată.Analiza facuta de voi este foarte profesionala si binevenita.Intr-adevar așa cum ati aratat U-Bt a reusit cu succes sa-l anihileze dar in contrapartida nici Shepperd nu a reusit prea multe.Ceea ce nu inteleg eu este cum Achim nu a reusit sa gaseasca omul potrivit care sa-l apere pe Meindl.L-au aparat diversi jucatori dar nu si cel care il putea apara eficient.Cred ca acela era Bostic.
    Sunt multe de discutat despre rezultatele celor doua echipe in competitiile europene,despre diferenta dintre EuroCup si FIBA ,etc.
    Dar uitam aspectul cel mai important.Diferenta de buget intre cele doua echipe ,care este mult mai mare decit diferenta de pe teren.
    Eu cred ca am pierdut o batalie importanta,dar razboiul este departe de fi pierdut.

    cu 1 an în urmă (17.02.2023) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!