Stiri Cupa României Masculin

FC Argeș Basketball se califică la limită în semifinalele LNBM

FC Argeș Basketball se califică la limită în semifinalele LNBM

SCM U Craiova a avut șansa de a se califica în semifinalele LNBM, dar FC Argeș Basketball a rezistat pe teren propriu și s-a impus cu 75-73.

Piteștiul a început meciul în formula Seppala, Jeremic, Măciucă, Fitzpatrick și Gontikas, în timp ce Craiova i-a avut în primul cinci pe Vîrnă, Gavriloaia, Andrieș, Hawley și Țibîrnă. FC Argeș a început ca din tun, a pus primele șapte puncte ale partidei iar după șase minute conduceau cu 15-4. Howley și Vîrnă au semnat revenirea Craiovei, Măciucă a înscris și el o triplă, iar după un coș reușit de Kennedy scorul era mai echilibrat, 20-16 pentru gazde. În repriza secundă Kennedy a marcat două and-one-uri consecutive cu care au ajuns la o singură posesie, scor 31-30. Însă finalul primei reprize a aparținut gazdelor, care s-au dus la șapte puncte distanță după reușita lui Gajovic (42-35).

Fitzpatrick a semnat cinci puncte consecutive și piteștenii păreau să se desprindă (47-35). Dar oaspeții au avut o tresărire de orgoliu. Țibîrnă a marcat o triplă iar Qualls și-a intrat în rol, oltenii punând pe tabelă un run de 12-2 (49-47). Gajovic a semnat alte patru puncte consecutive, Qualls a marcat o triplă cu care aducea Craiova la un singur punct (55-54), dar Jeremic a răspuns cu o triplă iar după 30 de minute tabela indica 62-58.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Baschet.ro (@baschet.ro)

Gazdele au pus din nou nouă puncte pe tabelă (69-60) la începutul sfertului decisiv, dar Titus Robinson a răspuns cu o triplă. Scorul a înghețat două minute la 69-63, pentru ca apoi Hawley și Vîrnă să ducă meciul la o posesie (69-67). Gajovic a spart gheața pentru piteșteni, dar Qualls și Vîrnă au înscris fiecare câte o triplă și au egalat la 73, cu 2:34 rămas de jucat. Gajovic a înscris din nou, din pasa lui Fitzpatrick, iar timp de 01:40 tabela a rămas neschimbată, în ciuda faptului că oltenii au avut numeroase șanse de a da lovitura deciisvă, nclusiv prin Qualls, la ultima fază a partidei. Scor final 75-73 și FC Argeș se califică în semifinalele LNBM după o serie extrem de intensă cu SCM U Craiova.

Toți jucătorii din formula de start ai Piteștiului au înscris cel puțin 11 puncte, conduși de Măciucă și Jeremic, fiecare câte 14. Fitzpatrick a reușit un double-double (11 puncte, 12 recuperări), iar Goran Gajovic a venit și el de pe bancă cu 12 puncte.

De partea cealaltă Michael Qualls a reușit și el un double-double (18 puncte, 11 recuperări, 6 pase decisive), dar cu 8/23 din acțiune. Hawley și Vîrnă au avut câte 12 puncte, americanul cu 10 recuperări. Kennedy și Tibîrnă au înscris și ei câte 10 puncte.

Pentru Pitești urmează acum semifinala cu U-BT Cluj. Ardelenii au trecut în primul tur de CSU Sibiu, 2-0 la general.

*foto: facebook FC Argeș Basketball

2 comentarii la aceasta stire:
  • pipzn :

    Meci
    si serie echilibrata, ca intre doua vecine de clasament. Felicitari Pitesti pentru calificare.

    In conditiile acestei partide (lot subtiat din start, pierdere de jucatori importanti pe parcurs - accidentare, greseli personale) se poate spune ca echipa Craiovei a iesit cu fruntea sus din aceasta serie.

    cu 1 an în urmă (10.05.2022) Raspunde
  • Csm.O :

    Pitest
    Nu mă așteptam ca un antrenor precum Costescu sa gestioneze atât de slab finalul de meci. Piteștiul mult mai slabă fără Jeftovic, chiar daca grecul a făcut un monster game in primul meci. Plus absența lui Thorton, jucător ce a avut un sezon destul de bun cu o medie de peste 10 la eficiența și puncte. In aceste condiții vad un 3 0 scurt pentru Cluj. In finala pentru podium ii vad cu o șansă pentru că atât Oradea cât și Voluntari vor incerca sa prindă finala și nu cred că vor fi concentrați 100% pentru finala mică, la fel cum se a întâmplat și sezonul trecut.

    cu 1 an în urmă (10.05.2022) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!