Stiri Cupa României Masculin

FINALA 2017. Dorin Pintea: „Play-off-ul este play-off, iar în finală orice se poate întâmpla”

Radu Bărăian

Radu Bărăian
17.05.2017

Dorin Pintea se va duela din nou cu Steaua București într-o finală de campionat național, însă acum din postura de antrenor secund, după ce în urmă cu 21 de ani îi învingea în ultimul act din postura de jucător al Universității Cluj. 

„După 21 de ani ne întâlnim din nou în finală cu Steaua, acum fiecare echipă va da totul pe teren pentru aceste meciuri și pentru a câștiga. Cine se va mobiliza mai bine și cine își dorește mai mult victoria cred că o va obține. Nu am pierdut niciun meci cu cei de la Steaua în acest sezon, însă în sezonul regulat este altfel, play-off-ul e play-off, iar în finală orice se poate întâmpla. Fiecare jucător își dorește să obțină acest titlu, avem jucători tineri care își doresc acest lucru, Dykes fiind singurul care a câștigat o finală de campionat în România. Cât despre public, ei tot timpul sunt al 6-lea jucător pentru noi, ne ajută foarte mult, iar în meciurile de pe teren propriu îi simțim foarte aproape de noi, sperăm să facă din nou Sala Sporturilor neîncăpătoare”, a declarat Bobo Pintea într-o intervenție în direct la TVR. 

Finala Ligii Naționale de Baschet Masculin sezonul 2016-2017 dintre U-BT Cluj și Steaua CSM EximBank București va debuta vineri, 19 mai, ora 19:45 cu primul meci al seriei, și va continua duminică, 21 mai, de la ora 19:00. Primele două jocuri se vor consuma în Sala Sporturilor „Horia Demian” din Cluj, urmând ca mai apoi seria să se mute în Capitală. 

*Foto: Mircea Roșca (sportpictures.eu)

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii