Minute | 22:07 |
Puncte | 14 |
Pase decisive | 1 |
Recuperari | 6 |
Eficienta | 19 |
Florin Covaciu, antrenorul baschetbalistelor de la Universitatea Cluj, a prezentat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, obiectivele grupării ardelene pentru a 2-a jumătate a sezonului 2013-2014.
„Începem returul cu un alt obiectiv, clasarea pe unul din locurile 1-8. Odată cu aducerea celor două jucătoare, de care avem nevoie pe posturile pe care evoluează, sper să reparăm greșelile din prima parte a campionatului, mai ales în fața echipelor cu care ne batem pentru accederea în play-off, mai exact Rapid, CSM Oradea sau Danzio Timișoara. Vom încerca să întoarcem rezultatele, iar dacă câștigăm cu cele 4-5 echipe, putem prinde liniștiți play-off-ul”, a declarat Covaciu.
Antrenorul „studentelor” a vorbit în cadrul conferinței și despre partida de mâine de pe terenul campioanei ICIM Arad.
„Sâmbată ne așteaptă un meci foarte greu în fața celor de la ICIM Arad. Va fi un meci de verificare pentru noi, după care ne vom putea da seama care este nivelul nostru în acest moment. Îmi pare rău că Florina Pașcalău nu va putea face deplasarea la Arad din cauza unei contracturi musculare, dar vom conta pe ea sâmbăta viitoare împotriva Rapidului, pe teren propriu, când sperăm la o victorie în fața propriilor suporteri”, a încheiat Florin Covaciu.
De asemenea, la conferința de presă a participat și managerul echipei, Cornel Săftescu, care a declarat următoarele:
„Sperăm ca odată cu venirea celor două jucătoare să se simtă o schimbare în bine, de aceea am și renunțat la serviciile jucătoarei Monica Kosior, care ne-a dezamăgit total în prima parte a campionatului. Ghinionul ne-a însoțit în tur, când am pierdut partide importante, împotriva contracandidatelor, la diferențe foarte mici. Sper să recuperăm în acest retur meciurile pe care le-am pierdut la mustață. Poate cu puțin noroc ne vom califica în play-off”.
”U” Cluj începe returul de pe poziția a 12-a în LNBF, având 15 puncte acumulate și un bilanț de 11 înfrângeri și doar 2 victorii.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!