Stiri Cupa României Masculin

Giordan Watson, imperial în meciul de cupă cu CSU Sibiu

Radu Bărăian

Radu Bărăian
06.01.2015

CS Energia Târgu Jiu a câştigat prima manşă a sferturilor de finală din Cupa României cu CSU Sibiu la 4 puncte diferenţă, scor 82-78. Într-un meci în care mai mulţi jucători ai oltenilor au bifat pragul de minim 10 puncte marcate, principalul remarcat al acestora a fost Giordan Watson.

Conducătorul de joc originar din Statele Unite a fost titular şi a jucat 38 de minute în compania sibienilor. În tot acest timp, Watson a fost foarte aproape de a-şi trece în cont un double-double cu 24 de puncte şi 9 pase decisive. De asemenea, sportivul a mai contribuit cu 3 recuperări, 3 intercepţii, dar şi 3 mingi pierdute, totul pentru un indice la eficienţă de 28 de unităţi, fiind cel mai productiv jucător de pe teren. Din punct de vedere al procentajelor, Giordan a încheiat partida cu 67% (4/6) de la 2 puncte, 40% (4/10) de la 3 puncte, respectiv 100% (4/4) de la linia de libere.

Pentru Watson acesta a fost cel mai bun meci stagional în cele două competiţii interne. Elevul lui Antonis Constantinides a izbutit în confruntarea cu Sibiu cele mai multe puncte, cele mai multe pase decisive, respectiv cel mai bun index la eficienţă. 

*Foto: csenergia.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!