Minute | 22:07 |
Puncte | 14 |
Pase decisive | 1 |
Recuperari | 6 |
Eficienta | 19 |
BCM U Piteşti se va duela cu BC Mureş Târgu-Mureş. în cadrul rundei a 16-a a Ligii Naţionale de Baschet masculin. Baschetbaliştii argeşeni vor merge la Mureş cu moralul ridicat, după ce în etapa precedentă au învins în propriul fief chiar campioana, CSU Asesoft Ploieşti, scor 86-82.
Hristu Şapera, tânărul tehnician al echipei din Piteşti, a prefaţat meciul cu BC Mureş, ce se va desfăşura la începutul săptămânii viitoare.
Domnule Şapera, observăm că este o stare bună de spirit la echipă, după victoria cu CSU Ploieşti...
Eu zic că am avut o bună stare de spirit mai tot timpul, chiar şi atunci când am pierdut. Dar, pentru mine, o stare bună de spirit este o stare de lucru, nu neapărat de bucurie. Pe noi asta ne interesează.
Cum îi simţiţi pe băieţi? Se gândesc la meciul următor cu Mureş?
Trebuie să ne gândim la următoarea partidă. Meciul de duminică a trecut foarte repede. Sunt două puncte foarte importante pentru noi, care ne menţin în cursa de calificare în play-off. Scopul nostru este să ajungem la final acolo, iar pentru acest lucru trebuie să ne gândim mereu la următorul meci, în speţă cel cu Târgu-Mureş.
Cum credeţi că va fi acolo? Cum vedeţi echipa adversă?
Mureşul este o echipă foarte puternică, cu un buget foarte bun şi aşa cum ştiţi este echipa finalistă de anul trecut. Avem această împerechere, cu echipa campioană şi echipa finalistă, una după alta. Sunt două meciuri foarte grele. Noi mergem la Mureş încrezători că putem să câştigăm şi ne dorim foarte mult acest lucru.
Încleştarea de la Mureş se va desfăşura luni seară, cu începere de la ora 20:10. Jocul va fi transmis în direct de Digi Sport.
7 comentarii la aceasta stire:
Bafta !!
cu 11 ani în urmă (01.02.2014)Bafta multa baieti, victoria este la indemana voastra, mare atentie insa la fluierasi, majoritatea sunt oameni de-ai casei pro mongoli.
...
cu 11 ani în urmă (01.02.2014)mintea ta e cam pro retard
@A|bastru
cu 11 ani în urmă (01.02.2014)si eu te iubesc
olteni
cu 11 ani în urmă (01.02.2014) Raspundeolteniiiiii acum 3-4 ani nu aflasera inca ce-i baschetul,,,dar acum s-au perfectionat...
olteni
cu 11 ani în urmă (01.02.2014) Raspundeolteniiiiii acum 3-4 ani nu aflasera inca ce-i baschetul,,,dar acum s-au perfectionat...
Albastru
cu 11 ani în urmă (02.02.2014) RaspundeAi BAN permanent pe acest site. Nu doar pentru mesajul de mai sus, ci pentru toate mesajele din ultima perioada. Stiu ca esti "de-al casei", ai vreo 20 de adrese de mail si vreo 20 de usere banate, insa sper ca la un moment dat sa te plictisesti si sa te opresti, asa cum m-am plictisit si eu sa te banez. Poate la un moment dat vei ajunge la concluzia ca ne pierdem amandoi timpul!
ardeleannn
cu 11 ani în urmă (02.02.2014) RaspundePrietene, chiar ai impresia ca tu ai inventat baschetul? Daca e unul cretin si face tot felul de aluzii, crezi ca e cazul sa ne bagi pe toti in aceeasi oala.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!