Stiri Cupa României Masculin

Inedit. Christian Chițu a terminat disputa cu Steaua București cu șase faulturi

Flaviu Ilie

Flaviu Ilie
14.03.2022

Inedit. Christian Chițu a terminat disputa cu Steaua București cu șase faulturi

CSM Petrolul Ploiești a obținut o victorie importantă în economia luptei pentru play-off. Prahovenii au trecut de CSA Steaua București pe teren propriu, cu scorul de 84-79.

Christian Chițu a fost protagonistul unui moment inedit. Deși limita de faulturi până la eliminare în competițiile FIBA este de cinci, jucătorul autohton a avut șase greșeli personale la finalul disputei.

Cum a fost posibil acest lucru? La scorul de 80-71 pentru galben albaștri și puțin peste trei minute rămase de jucat, Chițu a fost penalizat cu al cincilea fault personal, după o tentativă de capac eșuată asupra lui Karlo Vragovic.

Reacția sa i-a atras și un fault tehnic, care a reprezentat a șasea greșeală personală. De altfel, el tocmai fusese penalizat cu un alt fault în urmă cu 15 secunde, dar de data această în fața lui Nikola Cvetinovic.

UPDATE: Totul a pornit de la o greșeală a statisticienilor, care l-au creditat pe Chițu cu un al șaselea fault personal. A șasea greșeală personală a unui jucător poate fi doar descalificatoare, astfel că faultul tehnic a fost acordat băncii prahovenilor.

Întreaga secvență aici:

La final de meci, Christian a totalizat 28 de minute pe parchet în care a înregistrat 2 puncte, 6 recuperări, o pasă decisivă, 3 intercepții, +13 și un indice al eficienței de +10.

Următorul meci pentru CSM Petrolul Ploiești este deplasarea pe terenul lui SCM U Craiova, de sâmbătă, 19 martie, ora 18:00. Elevii lui Mihai Popa au 10 victorii și 11 eșecuri și ocupă locul nouă în clasament.

*foto: Iuli Dobre

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!