Stiri Cupa României Masculin

Jakob Cebasek a contribuit decisiv în sfertul al patrulea al victoriei cu Australia

Flaviu Ilie

Flaviu Ilie
01.09.2023

Jakob Cebasek a contribuit decisiv în sfertul al patrulea al victoriei cu Australia

Slovenia a reușit cel mai important succes de până acum de la Cupa Mondială. Formația pregătită de Aleksander Sekulic a ajuns la un bilanț de 4-0 în grupa K și în poziția de a lupta cu Germania pentru primul loc în ierarhie în ultima etapă datorită succesului cu 91-80 în fața Australiei.

Primul sfert a fost unul dominat în totalitate de europeni, care au reușit să învingă strategia defensivă a australienilor de a îl dubla constant pe Doncic, iar după 10 minute scorul era 28-18. Deși starul lui Mavericks a jucat mai puțin în al doilea parțial din cauza problemelor cu faulturile, diferența a scăzut cu doar un punct și la pauza mare tabela indica 49-40.

Cangurii au revenit mai montați de la cabine și au reușit să reintre în meci, aducând ecartul la patru lungimi cu 10 minute înainte de final: 66-62. Ultimul sfert a fost unul aproape pentru sloveni, care în cele din urmă s-au impus cu 91-80 și sunt siguri de calificarea în sferturile de finală, în timp ce gruparea de la Antipozi iese din cursa pentru medalii.

Jakob Cebasek, fostul jucător al celor de la CSM Constanța, a fost decisiv în ultimul parțial al confruntării, reușind să înscrie două coșuri de la distanță în run-ul care a adus victorie echipei sale. De asemenea, el a oprit un atac important al adversarilor cu o intercepție și a recuperat ofensiv într-o fază ce s-a încheiat cu tripla lui Prepelic.

La final, Cebasek a încheiat cu 9 puncte, 4 recuperări (2 ofensive), un assist și 2 intercepții. El a reușit să transforme 3/6 aruncări din acțiune, 2/5 de la distanță și 1/2 de la linia de libere pentru un indice al eficienței de +12. Doar Doncic și Tobey au stat mai bine decât el la această categorie din tabăra slovenilor.

Următorul meci pentru Slovenia este programat duminică, 3 septembrie, de la ora 14:10, împotriva Germaniei. Câștigătoarea acelui meci se va califica în sferturile de finală de pe prima poziție a grupei K.

*foto: fiba.basketball

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!