Stiri Cupa României Masculin

Kerron Johnson e blocat în România din cauza pandemiei

Kerron Johnson e blocat în România din cauza pandemiei

Pandemia de coronavirus a apărut așa de rapid încât foarte mulți oameni au fost surprinși și încurcați de ceea ce a urmat. Dincolo de anularea diferitelor evenimente, de oprirea sportului la nivel mondial, rămân persoane care au fost afectate foarte tare la nivel personal.

Un exemplu în acest sens este Kerron Johnson, fundașul lui U-BT Cluj-Napoca. Acesta a rămas blocat în România, în timp ce soția lui, Gina, este în Statele Unite, urmând să nască peste o lună.

Pentru mine, aceasta este cea mai mare frică a mea. Să nu fiu acolo pentru soția mea și să nu prind prima respirație a copilului meu. Aceasta e îngrijorarea mea. Că voi rata acel moment. Nu poți trăi din nou aceste momente.

De îndată ce s-a anunțat suspendarea campionatului, Kerron și-a cumpărat un bilet de avion și a început să se pregătească pentru întoarcerea acasă. Însă, conform Yahoo Sports, în noaptea de dinaintea zilei în care era programat zborul, Gina l-a sunat pe soțul ei și i-a spus că, din pricina virusului, companiile aeriene nu mai permit îmbarcarea cu animale de companie. Cuplul american aveau un ciobănesc australian, Kota, și nu au vrut să îl lase în România așa că au decis să amâne plecarea.

Între timp, Kerron a început să caute persoane din România dornice de a adopta un câine și pe când a reușit acest lucru, zborurile nu mai erau permise. Prin urmare, sportivul de 29 de ani a rămas blocat în Cluj-Napoca.

Este primul nostru copil. Cea mai mare parte a zilei mi-o ocup încercând să o calmez pe soția mea. Ea își dorește să fiu acasă.

Gina Johnson a vorbit și ea, pentru Yahoo Sports, despre situația în care se găsește soțul ei.

Am ajuns în punctul în care încep să accept faptul că el nu va fi aici la momentul nașterii. Mă pregătesc pentru asta. E singur în apartamentul lui. Nu are familia cu el, nu are prieteni, e într-o țară în care nu cunoaște pe nimeni. Eu, aici, mă bucur de timpul petrecut cu familia și prietenii mei. Pare așa de nedrept. E foarte trist că există posibilitatea ca el să rateze nașterea propriului fiu din cauza acestei pandemii. Am plănuit să avem acest copil în timpul verii tocmai fiindcă știam că el va fi acasă în pauza dintre sezoane.

Kerron și Gina au vorbit la Ambasada Statelor Unite în România, însă aceștia nu au primit niciun răspuns și nicio soluție. Totuși, așteptarea pare să se apropie de sfârșit fiindcă ultimele informații susțin că din 15 iunie s-ar putea relua călătoriile aeriene.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by mrs johnson 🌙 (@itsginajohnson) on

*foto: Manases Sandor/u-bt.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!