Minute | 34:06 |
Puncte | 23 |
Pase decisive | 4 |
Recuperari | 8 |
Eficienta | 27 |
Arena Antonio Alexe devine un vulcan roșu odată cu finala Cupei României. Baschetbaliștii lui U-BT nu se lasă descurajați de presiunea suporterilor bihoreni și par montați din primul minut. Cătălin Baciu înscrie pentru 14-6, însă CSM strânge situația pe parcurs. Andrei Mandache chiar își desprinde colegii la trei lungimi, Marcel Țenter solicitând imediat timp de odihnă. Cu ocazia întreruperii, tehnicianul îl reintroduce pe Nandor Kuti în locul lui Rolland Torok și alege o formulă ce să imprime viteză jocului.
Deși se află la întâiul meci mare al carierei, lui Kuti nu îi tremură genunchii. Angajat în interiorul perimetrului, tânărul baschetbalist pătrunde curajos și scoate un coș cu fault la colosul Zupan, care se uită resemnat în pământ. Clujeanul strigă cât poate de tare „and-one”, conștientizând că tocmai a egalat la 28. Ratează libera suplimentară, dar se va revanșa curând.
„Am avut o discuție cu domnul antrenor și mi-a spus să joc fără să mă intereseze dacă greșesc. El mi-a dat curajul să joc în finală”, își explică Nandor, vizibil emoționat, prestația matură de pe teren.
Apoi, numărul 22 din garnitura alb-neagră declanșează contra-atacul, fiind întâmpinat de lunetistul Rade Markovic. Kuti se ține tare pe picioare și îl forțează pe sârb să facă fault. La libere, Nandor înscrie o aruncare. Până să părăsească terenul, sportivul originar din Sfântu Gheorghe izbutește o intercepție și o recuperare vitală. Kuti avea să se întoarcă pe teren în repriza secundă și să pedepsească defensiva gazdelor cu o triplă. La finalul confruntării, când tabela indica triumful lui U-BT, statistica celui alintat “Nandi” arăta în felul următor: 8 puncte, un assist și o recuperare, în aproape 20 de minute de joc. 20 de minute de finală, pentru un tânăr de nici 20 de ani, cunoscut în trecut drept speranță, numit acum adevărată confirmare.
„Mă simt foarte bine, este prima mea cupă la seniori. Sunt foarte bucuros, vreau să le mulțumesc antrenorilor că mi-au dat șansa să joc. Ne vom întoarce curând la muncă, deoarece vine Play-off-ul. Acolo eu zic că sunt trei echipe favorite la câștigarea campionatului: noi, Oradea și Steaua”, spune optimist jucătorul la vestiare, într-un scurt interviu acordat site-ului Total Baschet. Venit de nicăieri, strigătul de bucurie al lui Kyndall Dykes întrerupe dialogul nostru cu Nandor, pregătit să se alăture la rândul său petrecerii.
*Foto: Valentin Todea
5 comentarii la aceasta stire:
un moldovean :
Kuti
cu 8 ani în urmă (12.04.2016) RaspundeIn opinia mea si-a castigat dreptul de a fi titular in play off. Ma bucur foarte mult ca a reusit sa faca pasul spre marea performanta. Sper sa ramana cu picioarele pe pamant si sa munceasca in continuare pt a confirma. Atentie, FREZA dauneaza grav concentrarii in teren....
popsiis :
Kuti
cu 8 ani în urmă (12.04.2016) RaspundeSa mearga in ncaa acuma cand e inca tanar, asa ar fi sanatos pt el
zol2121 :
cj
cu 8 ani în urmă (12.04.2016) RaspundeBv Kuti!
tjl59 :
Szép volt...
cu 8 ani în urmă (12.04.2016) RaspundeNándor,csak így tovább. Több bátorságot és kevesebb izgalmat a büntetőknél - különben a legjobb uton vagy!
un moldovean :
tjl59
cu 8 ani în urmă (12.04.2016) RaspundeScrie bre in romaneste sau intr-o limba de circulatie mondiala sa inteleaga toata lumea inclusiv Nandor
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!