CSM Oradea evoluează în deplasare, la Pitești, împotriva celor de la FC Argeș, în derby-ul etapei cu numărul 23 din Liga Națională. Confruntarea va avea loc sâmbătă, 12 martie, de la ora 16:00.
Înaintea disputei din Trivale, Mark Ogden a acordat un interviu în exclusivitate pentru baschet.ro.
„Sunt conștient că meciul cu FC Argeș de sâmbătă va reprezenta o provocare, la fel ca celelalte dispute din Liga Națională. Fiecare echipă încearcă să își demonstreze calitățile în fața noastră. Noi doar trebuie să urmăm planul de joc și să jucăm ca un grup unit pentru a obține victoria mâine.”
Pentru vicecampioana României, duelul de la Pitești vine între cele două meciuri din sferturile FIBA Europe Cup, cu Bakken Bears.
„Cu siguranță nu este ușor să jucăm trei meciuri într-o săptămână. Deplasările sunt dificile, dar fac parte din sacrificiile și efortul depus de un atlet profesionist. Trebuie să fiu mereu pregătit în ziua meciului.”
Mark a vorbit și despre eșecul la doar două puncte, de la mijlocul acestei săptămâni, în cupele europene.
„Atmosfera la Bakken a fost frumoasă. Publicul gazdelor a fost un factor decisiv pentru run-urile lor ofensive și pentru recăpătarea inițiativei. Chiar au avut parte de avantajul terenului propriu. Ne așteptăm la o susținere similară în returul de miercuri, mai ales dacă ne gândim că este primul meci al nostru la capacitate maximă în acest sezon. Dacă jucăm inteligent, ca o echipă și cu încredere, știu că putem câștiga. Este un meci de totul sau nimic.”
Ogden este de aproximativ două luni în România, dar se pare că este fericit de contextul în care se află.
„În România am găsit un mediu relaxant, care permite oricui să se concentreze pe scopurile și munca sa. Nu sunt foarte multe distracții și ai parte de tot ce ai nevoie. Nivelul competiției din campionat este puternic. Se joacă un baschet fizic, de uzură. Toți jucătorii evoluează ca și cum ar fi la ultimul meci și dau 100% pe parchet.”
Meciul dintre FC Argeș și CSM Oradea va putea fi urmărit live pe FRB TV, dar și pe canalul de YouTube Superbet România.
*foto: fiba.basketball
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!