Stiri Cupa României Masculin

Miguel Angel Hoyo, după eliminarea lui CSU Sibiu din Cupa României: „De la început nu am urmat planul de joc”

Miguel Angel Hoyo, după eliminarea lui CSU Sibiu din Cupa României: „De la început nu am urmat planul de joc”

BC CSU Sibiu s-a văzut învinsă la 13 puncte diferență în ultimul meci al grupei E, la Mediaș, scor 77-90 cu SCM Timișoara. Rezultatele celorlalte partide din ziua decisivă a primului tur din Cupa României au adus eliminarea Sibiului din competiție.

Miguel Angel Hoyo nu și-a ascuns dezamăgirea la finalul partidei, în declarațiile acordate pentru pagina de Facebook BC CSU Sibiu:

„În primul rând, felicitări Timișoarei pentru calificare. Noi nu am jucat deloc bine în apărare. Știam dinaintea meciului că suntem departe de nivelul pe care ni-l dorim. Astăzi (n.r. luni, 3 octombrie) am văzut că suntem foarte departe de ceea ce ne dorim, în special când vorbim despre apărarea 1 vs 1. Nu funcționează bine și trebuie să reparăm lucrurile în defensivă, dar în același timp și în ofensivă. Totuși când nu lucrezi bine în defensivă, ofensiva are mai multe probleme, deoarece nu ești concentrat, de fiecare dată șimți că adversarii pot înscrie și este extrem de greu să joci apoi bine în ofensivă.”

Tehnicianul iberic a scos în evidență problemele din defensivă:

„De la început nu am urmat planul de joc. Am făcut greșeli. Am fost puțin speriați de importanța jocului. Nu am fost destul de concentrați. Apărarea a fost problema principală. Adversarii au marcat 90 de puncte, cu procentaje bune, 40 de puncte în prima repriză, 50 în cea de a doua. Am încercat diferite structuri de echipă, cu oameni mare, cu fundași, cu diferite stiluri de apărare, dar nu au funcționat. Când nu merge apărarea 1 vs 1, nu mai contează, nimic nu funcționează.”

CSU Sibiu a reușit să câștige un meci în grupa de la Mediaș, cel cu CSM Târgu Jiu (72-58), pentru ca apoi să piardă cu SCM Timișoara (77-90). Coșaverajul de +1 în urma acestor partide plasează gruparea galben-albastră pe poziția a treia în clasamentul lucky loser-ilor, după FC Argeș și CSM Târgu Mureș în timp ce grupa B încă nu a avut loc.

*foto: Facebook BC CSU Sibiu

5 comentarii la aceasta stire:
  • BC CSU Sibiu eight :

    Mah
    Dezamăgit ? Nu au respectat planul ? Când Loti Lazar șterge pe jos cu toți jucătorii tai cum ai vrea sa fie ? Înafara de Bloomberg și manchon toți pământ . Și tu vii să zici că nu au respectat planul ? Ești pe legale ?

    cu 1 an în urmă (04.10.2022)
    • BC CSU Sibiu undercut:

      one vs one
      ca valori individuale n-avem, asta stim, (chiar daca incet incet Blumbergs - pentru multi, apoi Manchon pentru unii, dau motive de satisfactie, sau dimpotriva, Baro pentru altii infirma), dar grosso-modo cam stiam ca nu sunt oameni de 1to1 si ca vom avea de suferit de pe urma asta dar atunci cum putem scoate camasa ? pai printr-un joc de echipa, care sa fie perfect si de ce nu sa avem si parte de ceva (mult) noroc. Simplu :).
      Pornind de la premisele acestea, adaugam lipsa de experienta (aka plastelina, ca aproapte toti sun rookie) si obtinem un context, in care esecul de ieri nu mai e asa o supriza. E un meci de cosmar, in care e posibil sa nu se fi respectat planul, sau planul sa fi fost prost, sau ambele dar e parte din learning curve-ul previzibil.
      In niciun caz nu tin partea lui MAH dar trecand de dezamagirea de ieri, cred ca echipa poate reveni. Si anul trecut am inceput ft prost si incet trendul s-a imbunatatit - da de acord pe spinarea selectiei facute de DF - dar oamenii au fost aceeiasi, ba l-am pierdut si pe Phillmore in primavara.
      Una peste alta, astept cu interes urmatoarele 3-4 meciuri si pe urma mai vedem.

      cu 1 an în urmă (04.10.2022)
    • Soare:

      Philmore
      Vezi că pe Philmore l-am pierdut acu' 2 ani

      cu 1 an în urmă (04.10.2022)
    • BC CSU Sibiu undercut:

      @soare
      adevar graiesti, am incurcat oalele.

      cu 1 an în urmă (04.10.2022)
    Raspunde
  • BC CSU Sibiu gyke :

    MAH
    Dupa mine, MAH e cel mai bun antrenor de prima fraza din Romania, iar declaratia de mai sus dovedeste inca odata acest lucru...
    Sa facem o scurta analiza pe text:
    "Știam dinaintea meciului că suntem departe de nivelul pe care ni-l dorim."
    Urmeaza o descoperire interesanta:
    "Astăzi am văzut că suntem foarte departe de ceea ce ne dorim"
    Sesizati nuanta? Credea ca suntem departe, dar de fapt a descoperit ca suntem FOARTE departe...
    Daca punem acestea in contextul zicerii de acum cateva zile: "Suntem departe de nivelul pe care ni-l dorim, dar sunt sigur că echipa este pregătită”, reiese o intrebare: Echipa este pregatita sau FOARTE pregatita?
    Ramaneti pe receptie, ca sa aflam raspunsul la aceasta mica dilema.

    cu 1 an în urmă (04.10.2022) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!