Stiri Cupa României Masculin

Mihai Silvășan: „Am pierdut mingea de 18 ori și, totuși, am reușit să câștigăm”

Mihai Silvășan: „Am pierdut mingea de 18 ori și, totuși, am reușit să câștigăm”

U-BT Cluj-Napoca a obținut aseară (18.10) un nou succes în grupa G a Basketball Champions League. Datorită unei apărări excelente, alb-negrii s-au impus în Italia, împotriva lui Happy Casa Brindisi, cu scorul de 76 la 71.

Iată ce a declarat Mihai Silvășan la capătul celei de-a zecea victorii obținute de elevii săi în această stagiune:

În primul rând, mă bucur mult pentru această victorie. Știam că vom veni aici și vom avea un meci dificil. Ne așteptam la o evoluție foarte bună din partea lui Brindisi, pentru că știam că ei nu sunt satisfăcuți după înfrângerea din prima etapă. Ne gândeam că ei vor da totul pe teren pentru a încerca să câștige acest joc. De asemenea, am fost puțin norocoși, dar acesta este baschetul. Lor le-au lipsit doi dintre baschetbaliștii principali. Asta a fost în avantajul nostru însă, chiar și așa, doresc să îmi felicit jucătorii. Au arătat o atitudine foarte bună astăzi. Nu am evoluat excelent, nu am avut cele mai bune procentaje. Am pierdut mingea de 18 ori și, totuși, am reușit să câștigăm. Băieții au arătat o tărie de caracter extraordinară, mai ales în acel moment când eram conduși la 5-6 puncte. Chiar dacă publicul a pus presiune pe noi, am rămas în meci. Am fost puternici din punct de vedere mental, am jucat bine în apărare, am înscris câteva aruncări importante și, la final, am reușit să ne impunem. Așadar, toate felicitările pentru jucătorii mei”, conform u-bt.basketball.

În etapa a treia a BCL, U-Banca Transilvania se deplasează pe terenul lui Hapoel Holon, grupare care evoluează miercuri împotriva lui Darussafaka Tekfen.

*foto: championsleague.basketball

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!