Stiri Cupa României Masculin

Mihai Silvășan: „Un meci în care am avut o atitudine și un spirit mai bun”

Mihai Silvășan: „Un meci în care am avut o atitudine și un spirit mai bun”

U-BT Cluj-Napoca a obținut ieri, 14 aprilie, al doilea succes în seria cu SCM U Craiova și este la un pas de semifinalele Ligii Naționale. Alb-negrii au început slab partida, însă și-au revenit în actul secund și apoi au controlat jocul, câștigând cu 79 la 70.

Iată ce a declarat Mihai Silvășan la finalul confruntării cu alb-albaștrii:

Până la urmă asta este cel mai important – că avem 2-0. Un meci în care am avut o atitudine și un spirit mai bun decât în meciul de acum două zile. Mă bucur pentru acest lucru. Exceptând începutul, care a fost din nou foarte prost din toate punctele de vedere, ne-am revenit, am avut intensitatea de care aveam nevoie, am câștigat multe mingi și am dat coșuri ușoare. Cred eu că, după acel moment, am controlat meciul, chiar dacă ofensiv nu am avut o evoluție strălucită. Procentajele noastre nu au fost extrem de bune, însă uneori trebuie să găsești soluții de a câștiga meciurile, indiferent de ziua în care ești din punct de vedere ofensiv. Avem 2-0 și mergem la Craiova cu gândul de a câștiga acolo primul meci.

Duelul din BTarena a fost extrem de fragmentat, arbitrii dictând 52 de faulturi în 40 de minute. În legătură cu acest aspect, tehnicianul clujenilor a spus următoarele:

Nu am nicio părere. Dacă au fost faulturi și asta a fost maniera de arbitraj, trebuia să le dea...și într-o parte și în alta. Nu știu, trebuie să văd meciul. Chiar nu pot să am nicio părere. Nu știu dacă s-a fluierat ușor, trebuie să revăd meciul. S-a fluierat la fel și într-o parte și în alta. Nu trebuie să nu ne mai apărăm agresiv din această cauză. Cred eu că avem o bancă destul de lungă pentru a putea face asta. Azi am avut doi jucători care au ieșit cu cinci faulturi însă ne-am descurcat și am reușit să încheiem meciul cu bine.

Astăzi, 15 aprilie, ardelenii au o zi de pauză, apoi mâine, 16 aprilie, revin la antrenamente, urmând ca luni, 17 aprilie, să plece la Craiova pentru cel de-al treilea meci al seriei, care este programat pentru ziua de marți, 18 aprilie, de la ora 19:00.

*foto: Manases Sandor/u-bt.basketball

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!