Stiri Cupa României Masculin

Miodrag Perisic: „Meciul cu Oradea a fost unul ciudat”

Radu Bărăian

Radu Bărăian
26.09.2014

Trupa pregătită de antrenorul Miodrag Perisic, CSU Atlassib Sibiu, a câştigat prima manşă a dublei cu CSM-U Oradea din prima fază a Cupei României. Sibienii s-au impus pe terenul bihorenilor la două puncte diferenţă, scor 83-81.

Perisic a vorbit la finalul partidei în cadrul conferinţei de presă despre acest prim meci cu Oradea, spunând printre altele că atât echipa sa cât şi adversarii s-au aflat într-o situaţie dificilă din cauza indisponibilităţilor. 

„Cred că ambele echipe au fost în poziţii foarte dificile înaintea acestui meci. Oradea a jucat fără trei dintre jucătorii importanţi, noi am jucat cu doi jucători care au sosit la echipă cu două zile înainte de acest joc, Bubnic şi Lee, acesta din urmă ne-a ajutat foarte mult dat fiind faptul că cunoaşte jucătorii. A fost un meci ciudat, Oradea a jucat în cea mai mare parte a partidei cu patru jucători mici pentru că au fost nevoiţi având în vedere situaţia din jurul echipei. Noi am fost nevoiţi să ne acomodăm cu acest timp de joc, jucând împotriva a patru baschetbalişti scunzi. Uneori acest timp de joc cu patru mici poate da rezultate într-un singur meci, nu în întreaga competiţie. E foarte dificil să joci împotriva unei astfel de echipe. Noi încă nu ne înţelegem foarte bine între noi. După cum a spus, a fost un meci foarte foarte greu pentru ambele echipe şi sunt satisfăcut că am reuşit să câştigăm acest prim meci chiar şi aşa la două puncte diferenţă”, a mărturisit tehnicianul.

Confruntarea retur va avea loc în Sala Transilvania din Sibiu în data de 1 octombrie, miercuri. 

*Foto: Răzvan Păsărică (Fotoreporter TotalBaschet)

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!