Stiri Cupa României Masculin

Mladen Jeremic, înainte de duelul cu Sibiu: „Cred că va fi interesant”

Mladen Jeremic, înainte de duelul cu Sibiu: „Cred că va fi interesant”

Astăzi, 31 octombrie, de la ora 18:00, BC CSU Sibiu și CS Rapid București închid etapa a cincea a Ligii Naționale de Baschet Masculin. Cele două formații se întâlnesc în Sala Transilvania, acolo unde vor încerca să obțină a patra victorie stagională.

Rapid este neînvinsă în acest sezon, ajungând la un total de cinci succese în LNBM și în Cupa României. Despre prestația trupei feroviare a vorbit Mladen Jeremic, căpitanul alb-vișiniilor:

„Cu siguranță avem o echipă bună, jucători buni, cel puțin pe hârtie. Depinde de noi cât de sus vom ajunge în acest sezon. Cred că am început bine și că suntem pe un drum bun. Evident, sunt și alte formații puternice în această ligă. Probabil că Clujul merită menționat pe prima poziție, datorită rezultatelor obținute în ultimii ani și lotului pe care îl au în acest sezon. Joacă în EuroCup, la un alt nivel, așa că sunt principalii favoriți. Însă cred că și alte echipe, precum Oradea sau Voluntari, au șanse să evolueze bine și să obțină trofee”, conform paginii de Facebook a lui CS Rapid București.

Fiind o formație nouă, Jeremic a fost întrebat despre cât de dificilă a fost construcția relațiilor de joc.

Nu e așa dificil, fiindcă jucătorii au o personalitate și un caracter bun. Cred că avem baschetbaliști cu multă experiență, de calitate, și atunci e ușor pentru noi. Tinerii au o atitudine bună, muncesc din greu și se adaptează bine. Cred că unii dintre ei pot fi viitorul baschetului românesc.

La final, căpitanul grupării din Capitală a vorbit și despre duelul cu BC CSU Sibiu:

Urmează un meci în deplasare, de-abia aștept fiindcă e foarte frumos să joci în Sibiu, în fața fanilor de-acolo. Cred că va fi interesant.

Partida din Sala Transilvania va putea fi urmărită de la ora 18:00, în direct pe Digisport 4 și Prima Sport 1.

*foto: Facebook – Baschet Rapid

1 comentariu la aceasta stire:
  • Norbertinho :

    Odom Johnson si Evans
    Intrebarea e daca cei doi americani vor juca sau nu.Daca joaca,castiga Rapid.Daca nu joaca nici unul,va castiga Sibiu ,dupa parerea mea.

    cu 1 an în urmă (31.10.2022) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!