Stiri Cupa României Masculin

Mladen Pantic: „Sunt conştient că ne aşteaptă un meci foarte dificil”

Radu Bărăian

Radu Bărăian
26.09.2014

CSM-U Oradea debutează astăzi în noua stagiunea competiţională, iar odată cu asta îşi consemnează debutul oficial în baschetul românesc şi noile achiziţii din această vară: Marcus Hatten şi Mladen Pantic. Prezent la conferinţa de presă premergătoare meciului cu CSU Sibiu, Pantic a răspuns întrebărilor jurnaliştilor, acesta fiind citat mai apoi de site-ul oficial al clubului bihorean. 

Mladen, începeţi sezonul 2014-2015 împotriva celor de la Sibiu. Ce ştii despre această echipă?

„Nu cunosc prea multe informaţii despre această echipă. Avem programată o şedinţă video, iar atunci mi se vo transmite detalii despre jocul acestei echipe. Îi cunosc pe Slobodan Popovic şi Milos Bojovic. Cu primul am jucat mai mulţi ani la FMP, iar pe cel de-al doilea l-am avut adversare de foarte multe ori în campionatul Serbiei. Ambii au calităţi foarte bune, motiv pentru care sunt conştient că ne aşteaptă un meci foarte dificil”.

Ce te-a determinat să alegi Oradea?

„Am avut câteva oferte înainte de a semna cu Oradea, dar nu le-am luat în considerare pentru că nu mi s-au părut atractive din punct de vedere sportiv. Principalul motiv pentru care am venit la Oradea sunt Vujadin Subotic şi Radovan Markovic. Ei mi-au prezentat imaginea clubului, cu tot ce ţine de antrenor, atmosfera în club, proiectele şi ambiţiile acestuia, suporteri şi aşa mai departe. Nu puteam să refuz bazându-mă pe cele spuse de cei doi, care îmi sunt prieteni foarte apropiaţi. Cu siguranţă a contat foarte mult şi faptul că jucăm în cupele europene”.

Care sunt obiectivele tale personale pentru acest sezon?

„Îmi doresc să facem pasul următor. Dacă în sezonul precedent CSM-U Oradea a jucat finala, de această dată să câştige un trofeu. Vom vedea dacă acest lucru este posibil. Campionatul este lung, avem tri competiţii. Va trebui să luăm lucrurile pas cu pas. Trebuie să pregătim fiecare meci cum se cuvine şi de abia apoi vom putea opina cu privire la şansele noastre. Consider că cel mai important este să trecem peste problemele medicale şi să rămânem sănătoşi în continuare”.

Despre baschetul din ţara noastră ce ştii? 

„Din păcate nu cunosc foarte multe despre baschetul românesc. Markovic şi Subotic mi-au explicat care este nivelul baschetului de aici. De asemenea, am prieteni şi cunoştinţe cu contracte la alte echipe din România. În principiu am înţeles că este un campionat redutabil, cu echipe apropiate valoric. Înainte ca Rade şi Vuja să-mi vorbească despre aceste lucruri nu ştiam prea multe despre liga din România şi despre baschetul de aici”.

Manşa tur din optimile Cupei României dintre CSM-U Oradea şi CSU Atlassib Sibiu se joacă astăzi, 26 septembrie, începând cu ora 20:00, meciul fiind transmis în direct de postul DigiSport 2. Partida retur va avea loc la Sibiu miercurea viitoare în data de 1 octombrie. 

*Foto: csmoradea.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!