Stiri Cupa României Masculin

Monika Brosovszky: "Este cel mai important trofeu al carierei mele"

Ciprian Petcuț

Ciprian Petcuț
15.05.2013

Univ. Goldiș ICIM Arad este noua campioană a României la baschet feminin. Arădencele s-au impus la Târgoviște în meciul decisiv și cuceresc trofeul pentru a 9-a oară în istoria clubului.

Cea mai titrată jucătoare din baschetul feminin românesc, Monika Brosovszky, este extrem de fericită pentru acest trofeu care ar putea fi ultimul din cariera ei de jucătoare.

“Dumnezeu a vrut să câștigăm acest titlu pentru că noi am pierdut 2 șanse, al doilea meci la Târgoviște când am pierdut la un punct și al 4-lea de acasă. Nimic nu mai contează acum, suntem campioane. Vreau să mulțumesc suporterilor minunați și tuturor celor care au fost alături de noi și au crezut în noi până la sfârșit. Poate era mai frumos să câștigăm în fața lor, meritau acest lucru, dar și aici la Târgoviște este și mai dulce victoria. Multumesc încă o dată tuturor care au fost alături de noi, suntem campioane. Am mers pînă la capăt, am uitat de greutăţi şi neajunsuri. Am fost superunite, am format o echipă de la prima la ultima. Este cel mai important trofeu al carierei mele. Aradul este și a fost mereu casa mea, indiferent pe unde am mai jucat.”

Aceasta a vorbit și desprea viitorul ei în postura de jucătoare, lăsând să se înţeleagă că va renunța.

„A fost un titlu special. Poate cel mai special pentru că ar putea fi ultimul. Eu nu ştiu dacă sunt la final de carieră sau nu. Nu ştiu dacă voi mai continua sau nu. Vă mulţumesc tuturor. Mulţumesc publicului minunat care este cel de-al şaselea jucător întotdeauna.”

Monika Brosovszky are 7 titluri de campioană a României cucerite în carieră. Patru câştigate cu Aradul, în 1994, 1997, 2011 şi 2013, şi trei cu CSM Târgovişte: 2007, 2009 și 2010.

Foto: Răzvan Păsărică (rpressport.ro)

1 comentariu la aceasta stire:
  • pupetsam.baschet :

    ...si al 7-lea jucator????
    Intr-adevar, publicul din Arad merita toate felicitarile!
    Da asa e, este al 6-lea jucator.Dar Monika nu trebuie sa uite si pe al 7-lea.....arbitrajul, de fiecare data, favorabil si foarte favorabil aradencelor.Lucru, din pacate, real...Pacat ca asa se strica un spectacol sportiv si iti lasa un gust amar orice referire la fair-play.....

    cu 12 ani în urmă (15.05.2013) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!