Stiri Cupa României Masculin

Muntenegrenii de la BC Mureș au debutat cu câte 40 de minute în teren la Sibiu

Noémi Csiki

Noémi Csiki
22.09.2013

Goran Martinic și Ivan Ivanovic au sosit la Târgu Mureș în acest sezon de la CS Municipal București, respectiv Gaz Metan Mediaș. Primul, principalul marcator al CSM-ului, un fundaș rapid și productiv pe tabelă; al doilea, marcator și recuperator de seamă, o extremă de forță solidă care poate ajuta și pe poziția de pivot, așa cum a și fost nevoit să o facă împotriva Sibiului, dată fiind absența lui Mladenovic din rotația echipei.

La primul meci din Cupă, fără Mladenovic și Ciric, Sekulovic a avut la dispoziție o rotație scurtă; astfel cei trei jucători-cheie din lotul disponibil (Martinic, Ivanovic și Peciukas) au petrecut câte 40 de minute în teren.

Deși Peciukas a fost cel care a terminat cu cel mai ridicat indice de eficiență (20), cei doi muntenegreni l-au urmat, ambii cu un scor de 19.

Martinic a totalizat 20 de puncte, 2 recuperări, 5 pase decisive și 2 intercepții, dar a avut probleme cu procentajele: 60% (9 din 15) de la două puncte, 0 din 2 încercări pentru trei puncte și 67% (2 din 3) la libere, plus o minge pierdută.

Ivanovic a fost cel mai prolific marcator al mureșenilor, cu 23 de puncte, reușind 3 din 5 din interiorul semicercului, 5 din 10 din afara acestuia, 2 din 3 libere, 5 recuperări și 2 pase decisive. El a pierdut mingea de 4 ori.

BC Mureș a pierdut în fața echipei din Sibiu cu scorul 84-78 și are astfel un handicap de 6 puncte înainte de returul de sâmbăta viitoare.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!