Stiri Cupa României Masculin

Niksa Bavcevic: "Ne aşteptăm la o calificare în Final Four"

totalbaschet.ro

totalbaschet.ro
03.01.2013

Niksa Bavcevic a fost prezent, joi dimineaţă, la conferinţa de presă organizată de "U" Mobitelco în vederea confruntării de sâmbătă din Cupa României. Referitor la partida în compania Oradiei ce urmează să debuteze la orele 20:00, în direct pe Digi Sport, tehnicianul croat este de părere că se află în faţa celui mai dificil joc din actualul sezon şi se aşteaptă la o calificare în Final Four.

Această echipă, în acest sezon, nu a avut un meci mai greu decât cel pe care îl vom avea sâmbătă. La Oradea am dat dovadă de faptul că suntem pe o pantă ascendentă, doar că am făcut o repriză secundă foarte modestă ceea ce ne-a costat victoria. De asemenea am avut problema cu Wright, în timp ce noul pivot a jucat după două zile de antrenamente. Djapa s-a demarcat bine, s-a luptat sub panouri doar că se vede că nu este în formă. Bineînţeles că a întâlnit probleme şi în ceea ce priveşte integrarea alături de noii săi colegi. Am utilizat această perioadă şi o vom folosi pentru a elimina aceste probleme. După cum am spus şi la finele jocului de la Oradea cred că unele decizii ale arbitrilor nu au fost în favoarea noastră. Din acel moment am avut multe probleme cu blocajele în mişcare ale lui Topchov, Pesic şi Ţîbîrnă deoarece nu ai cum să te aperi împotriva unui jucător care se mişcă. Este interzisă acestă aparare, conform regulilor din baschet, dar totuşi această apărare caracterizează Oradea. Am întâlnit şi în celelalte meciuri disputate cu echipa din Oradea. Ştim că jocul adversarilor se bazează pe aceste blocaje în mişcare şi sperăm ca acest lucru să nu se mai întâmple sâmbătă. Suntem conştienţi de importanţa jocului, iar 6 puncte nu este un avantaj mare. Sunt sigur că sâmbătă, cu toţii, vom calcula scorul pe tabelă.

Trebuie să ajustăm câteva lucruri şi trebuie să răspundem mai bine la blocajele lor. Cu singuranţă pregătesc un mic detaliu care va fi o surpriză pentru bihoreni. Nu poţi să schimbi multe într-un timp aşa de scurt, însă mă aştept la un meci extrem de echilibrat, exact ca şi celelalte.

Întâlnim câteva probleme. Wright nu s-a antrenat alături de echipă, însă va încerca să o facă în această dupămasă. Steve Ross se confruntă cu un virus la stomac şi sper să revină şi el, azi, la antrenamente, iar Alex Pop este în continuare bolnav.

Apreciem echipa din Oradea, sunt de părere că ei merită poziţia din clasament, dar "U" Mobitelco este o echipă de tradiţie şi nu ne e frică de ei. Ne aşteptăm la o calificare în Final Four.

4 comentarii la aceasta stire:
  • CSM CSU Oradea mitupower :

    Degeaba
    U Cluj nu mai e cea fost acum 2 ani.....dar nici Oradea.
    CSM se va califica pentru ca merita cu toate "blocajele" care se vor ivi la Cluj.

    cu 11 ani în urmă (03.01.2013) Raspunde
  • TClau :

    Niksa Bavcevic
    Are dreptate dl Bavcevic. Si ca Djapa a avut 1/13 la 2pct, este tot vina blocajelor in miscare

    cu 11 ani în urmă (03.01.2013) Raspunde
  • baschetpur :

    incredibil
    Incredibil, ce spune acest om. Nu inteleg de ce, nu face ceva cineva din conducerea echipei. Pai domnule, dumneata trebuia sa fi eliminat din prima repriza la Oradea, eu inteleg presiunea pe arbitrii, dar nu asa, in toate interviurile si pe tot parcursul meciului dumnealui are tot cu arbitrii. Or gresi ei nu zic nu dar nici chiar asa. Am vazut cu totii meciul de Oradea si nu cred ca au fost probleme cu arbitrajul. ce blocaje? ce pivot nou? 1 din 13!!! pai ce iau facut lau tot blocat lau tot impins? nu am crezut ca vad ceva mai rau ca Iacobescu!!! iata ca mia fost dat sa vad. heiiiiii sa il opreasca cineva pe tipul asta. va rog, lasati baschetul in pace. Cristescu oprestel sa pateze emblema celui mai emblematic club de baschet. Arbitrii luati masuri si cu el si cu Iacobescu, ca ne-am saturat sa vedem asemeneaa comportamente in sali.

    cu 11 ani în urmă (03.01.2013) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca Mihai 1974 :

    haide U
    Nici noua nu ne place aceasta atitudine, insa am stat foarte aproape de banca la Oradea si cred totusi ca nu a fost mai rau ca Iacobescu!Deci daca i se permite unuia, de ce nu si altora?!Greseli au fost, nu se pot ignora, insa e la fel de adevarat ca meciurile pierdute au fost pe mana echipei!Catastrofa de la meciul cu Craiova a fost cireasa de pe tort!La inceputul sezonului ne-am propus sa avem rabdare cu aceasta formula complet noua! Eu cred ca asta face si Cristescu!Dar sa lasam arbritajul si sa vorbim despre baschet! Zicea Cristescu ca Zoran este liber de contract. Banuiesc ca e adevarat, nu cred ca face afirmatii aiurea. Ar fii sanse sa vina inapoi, ar fii un castig pentru echipa? Dar oare cum ar decurge relatia cu Bavcevic? Eu l-am vazut ca pe un jucator orgolios , nu cred ca ar fii usor sa coabiteze. Ma bucur ca a ramas Nikolov, este un mare castig pt echipa. Si daca e adevarat ca a venit pt Bavcevic cum declara el, inseamna ca trebuie sa ii dam o sansa croatului.Jucatorii stiu mai bine cum e antrenorul , din interior ai alta perspectiva! Si oricat m-ar enerva comportamentul lui, trebuie sa recunoastem ca e un fin tehnician si are meritele lui.In rest,HAIDE U, la bine si greu, suntem suporterii tai!

    cu 11 ani în urmă (03.01.2013) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!