Stiri Cupa României Masculin

Noul regulament FIBA a fost aplicat la SuperCupa României

Flaviu Ilie

Flaviu Ilie
29.09.2022

Noul regulament FIBA a fost aplicat la SuperCupa României

U-BT Cluj-Napoca a câștigat primul trofeu al noului sezon din baschetul românesc. Ardelenii au triumfat în SuperCupa României în fața adversarilor de la CSO Voluntari cu scorul de 78-76, după un final plin de suspans.

Deși au fost conduși și la 10 lungimi în sfertul patru, vicecampionii României au reușit să se apropie în finalul confruntării la doar o posesie. Cu 17 secunde înainte de final, Jordan Taylor a fost faultat, iar după cele două libere transformate a majorat diferența la cinci lungimi (75-70).

Eric Thompson a încercat să repună mingea în joc, dar înainte să poată face asta, Lucas Tohătan a fost faultat de Leo Meindl. În sezoanele precedente, această neglijență a brazilianului ar fi fost sancționată cu fault anti-sportiv, pedeapsă cerută insistent în primă fază și de jucătorii și staff-ul lui Voluntari.

Cu toate acestea, Tohătan a primit doar o aruncare liberă plus posesia, iar situația a fost clarificată repede de către brigada de arbitri. Conform noului regulament FIBA, un fault înaintea repunerii mingii în ultimele două minute din sfertul patru nu va mai fi sancționat cu fault anti-sportiv. Jucătorul faultat va primi o aruncare de la linia de pedeapsă, iar echipa sa va rămâne în posesie.

Deși conform comunicatului oficial al FIBA, noul regulament ar urma să intre în vigoare de la 1 octombrie, acesta a fost aplicat de către arbitri și la SuperCupa României din data de 27 septembrie. Altă schimbare majoră este aceea că antrenorii pot solicita câte un challenge pe meci, la fel ca și în NBA.

*foto: Iuli Dobre

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!