Stiri Cupa României Masculin

Ousmane Barro continuă alături de CS Dinamo Știința

Ousmane Barro continuă alături de CS Dinamo Știința

Ousmane Barro și-a prelungit înțelegerea cu CS Dinamo Știința. 

Astfel, Barro va juca al treilea sezon consecutiv pentru clubul din Capitală. Pivotul senegalez a fost unul dintre oamenii de bază ai echipei în stagiunea 2019/2020, întreruptă prematur din cauza pandemiei de COVID-19. Baschetbalistul în vârstă de 35 a jucat 19 partide în LNBM și a adunat medii statistice de 12,2 puncte, 7 recuperări, 1,6 pase decisive și 0,8 capace pentru un indice de 17,5 la eficiență.

Referitor la continuarea colaborării, Barro a declarat: 

Mă bucur să fac în continuare parte din proiectul Dinamo Știința. Deși vor fi modificări și echipa va fi diferită, va fi cu siguranță o nouă provocare. Din păcate sezonul trecut s-a încheiat prea devreme și nu am reușit să arătăm ce putem până la final, însă sper ca acest sezon să fie chiar mai bun pentru noi.

Baschetbalistul a ajuns în campionatul românesc în sezonul 2012-2013 la BC Mureș Târgu Mureș, grupare alături de care a cucerit două medalii de vicecampion național. În stagiunea 2013-2014 Barro a jucat la BCMU Pitești, iar între 2016 și 2018 a îmbrăcat echipamentul celor de la U-BT Cluj-Napoca, unde și-a trecut în palmares două Cupe ale României, o SuperCupă și un titlu de campion.

În momentul întreruperii stagiunii 2019/2020, CS Dinamo Știința ocupa locul 4 în Grupa Roșie. Alb-roșii au avut un sezon bun și au obținut și calificarea în Final Four-ul Cupei României, unde s-au oprit în semifinale. 

*foto: Sabin Malisevschi

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!