Stiri Cupa României Masculin

Ousmane Barro: „Cu toții am luptat pentru fiecare minge”

Ousmane Barro: „Cu toții am luptat pentru fiecare minge”

Prima echipă calificată în semifinalele Cupei României este CSO Voluntari. Formația antrenată de Sașa Ocokoljic a învins-o pe BCM U FC Argeș Pitești la o diferență de un punct, 75-74, după un meci extrem de disputat.

Conform Superbet, MVP-ul partidei a fost Ousmane Barro, care a adunat 14 puncte, opt recuperări, o intercepție și un capac, toate pentru un indice al eficienței de +19. Iată ce a declarat pivotul senegalez la finalul jocului:

A fost un meci dificil fiindcă nu mai jucasem de trei săptămâni. De asemenea, a fost o situație nouă pentru noi să jucăm la 11:45, însă a fost bine până la urmă. Cu toții am luptat pentru fiecare minge, am încercat să obținem cât mai multe recuperări fiindcă în Cupă contează fiecare partidă. Câștigi sau pleci acasă. Știam că sunt o echipă bună, au luptat, însă și noi am muncit până la final și sunt fericit că am obținut această victorie. Trebuie să stăm cel puțin încă o zi în Cluj, ceea ce e un lucru bun. E dificil să joci atât de multe meciuri în zile consecutive fiindcă trebuie să rămâi concentrat. Nu poți face prea multe greșeli pentru că vei plăti pentru ele. De aceea și jocul de azi a fost cu multe schimbări de situație. Duelul din semifinale va fi dificil și el fiindcă atât Steaua, cât și Craiova sunt echipe bune. Vom vedea ce se va întâmpla”, conform FRBTV.

În faza următoare, CSO Voluntari o va întâlni pe câștigătoarea duelului dintre SCM U Craiova și CSA Steaua București.

*foto: Facebook – CSO Voluntari - Baschet

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!