Stiri Cupa României Masculin

Porter Troupe nu se mai retrage și continuă colaborarea cu CSM Târgu Jiu

Porter Troupe nu se mai retrage și continuă colaborarea cu CSM Târgu Jiu

Porter Troupe, unul dintre cei mai apreciați jucători străini în LNBM, va evolua și în 2022/2023 la nivel profesionist. CSM Târgu Jiu, clubul la care americanul a revenit în România după o experiență de un sezon în Finlanda, a anunțat prelungirea înțelegerii cu Troupe.

El anunțase inițial la începutul sezonului 2021/2022 că acesta va fi ultimul din cariera sa, urmând să se retragă, însă se pare că gorjenii au reușit să-l convingă să rămână încă cel puțin un an. Americanul a anunțat recent că o să devină tată.

„Deși s-a vorbit de retragerea jucătorului american după sezonul 2021-2022, oficialii clubului gorjean au reușit să-l convingă pe Porter Troupe să semneze un nou angajament. În jurul căpitanului, reprezentanții clubului vor să contruiască un lot competitiv pentru viitorul sezon din Liga Națională, în care CSM Târgu Jiu își dorește să ocupe un loc mult mai bun față de stagiunea recent încheiată. La rândul său, Porter Troupe, convins de proiectul baschetbalistic în dezvoltare al clubului, vrea să contribuie, prin experiența sa, la dezvoltarea baschetului la Târgu Jiu și la îndeplinirea obiectivelor echipei pentru sezonul viitor.”, se arată într-un pasaj din comunicatul pe care CSM Târgu Jiu l-a emis.

Porter Troupe a încheiat cu 14.0 puncte, 3.7 pase decisive, 3.6 recuperări și 1.1 intercepție în medie, cu 38.6% de la distanță, cifre cu care a fost principalul marcator al echipei după plecarea lui Kevin Allen.

Zilele trecute, antrenorul Claudiu Alionescu a vorbit în presa locală despre încercările gorjenilor de a forma un lot competitiv, pe lângă Troupe fiind în discuții și cu Carl Dylan pentru a continua anul viitor în LNBM. Acesta a notat și faptul că se încearcă mai întâi creionarea lotului de jucători români.

CSM Târgu Jiu a încheiat stagiunea 2021/2022 pe poziția a 12-a.

*foto: csmtargujiu.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!