Stiri Cupa României Masculin

Prometey s-a despărțit de Dustin Hogue, fostul jucător al Clujului

Prometey s-a despărțit de Dustin Hogue, fostul jucător al Clujului

Dustin Hogue, fostul jucător al lui U-BT Cluj-Napoca, nu va continua la Prometey. Pivotul american nu mai intră în planurile lui Ronen Ginzburg, iar clubul ucrainean a luat decizia de a se despărți de acesta.

În cursul acestei seri, Volodymyr Dubinsky, președintele lui Prometey, a anunțat că, în urma unei discuții cu Ronen Ginzburg, Dustin Hogue nu va mai evolua pentru trupa din Slobozhanske, urmând să fie cedat unei alte formații din EuroCup.

Conform lui Christos Harpidis, un jurnalist grec, noua echipă a lui Hogue va fi Promitheas Patras, care își dorește să îl înregimenteze și pe Joe Thomasson, baschetbalist care a început sezonul în Rusia, la Zenit Basketball.

Dustin Hogue a evoluat în toate cele nouă partide ale lui Prometey, având medii de 3.9 puncte, 4.0 recuperări și 5.9 la eficiență în puțin peste 15 minute petrecute pe teren. Cea mai bună prestație a jucătorului în vârstă de 30 de ani s-a consemnat în duelul cu Ulm, când Hogue a strâns 8 puncte, 9 recuperări, 2 pase decisive și 2 intercepții.

Prometey are un bilanț de cinci victorii și patru înfrângeri și ocupă poziția a patra în grupa A din 7DAYS EuroCup.

Dustin Hogue a jucat pentru U-BT Cluj-Napoca în sezonul 2021-2022, având următoarele cifre: 10.1 puncte, 5.7 recuperări, 2.0 pase decisive.

*foto: championsleague.basketball

1 comentariu la aceasta stire:
  • Benjamin :


    Sa fie semnul evident al faptului ca U nu (mai) cauta un om mare sub panou?

    cu 1 an în urmă (03.01.2023) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!