Stiri Cupa României Masculin

Rapid București obține a zecea victorie în campionat

Rapid București obține a zecea victorie în campionat

Rapid București și-a trecut în cont a zecea victorie în sezonul 2023/2024 al Ligii Naționale de Baschet Masculin, după 106-74 la Galați în cursul serii de sâmbătă, 13 ianuarie. Rezultatul din etapa a 17-a a dus-o pe Rapid la 10-5 bilanț în Conferința A, iar CSM Galați a coborât la 2-13.

Galați: Jan Razdevsek, Marlon Ruffin, Marius Ciotlăuș, Shakem Johnson, Andrei Calenic

Rapid: Alex Hunter, Sayeed Pridgett, Tudor Gîrbea, Paulius Petrilevicius, Ben Altit

Rapidiștii au marcat primele cinci puncte ale întâlnirii, după care diferența a devenit minimă prin tripla reușită de Ruffin la 5-6 și peste câteva atacuri CSM Galați a preluat conducerea în urma liberelor lui Johnson. Dunărenii au ratat layup-uri ușoare prin care s-ar fi putut duce la trei puncte în plus, Altit fiind cel care a profitat de acest aspect cu un dunk la 9-10, perioadă în urma căreia ambele formații s-au aflat pe rând în avantaj. Petrilevicius a pus noi puncte de la linia liberelor, Ruffin a răspuns imediat cu un layup (16-17) și Fitzpatrick l-a forțat pe Florin Nini să ceară un time-out. Rapid a gestionat mai bine perioada rămasă din sfertul inaugural, act încheiat cu buzzer-ul lui Ciotlăuș: 19-24.

Pridgett a dus parțialul Rapidului la 7-2 în startul celui de-al doilea sfert și trupa antrenată de Tudor Costescu a ajuns la 21-31, fiind formată în premieră o diferență din două cifre. Gazdele au pus cinci puncte la rând pe tabelă și Altit a oprit această serie, iar apoi s-a menținut un ecart constant de două-trei posesii. Hunter a avut reușite consecutive de la distanță și scorul a devenit 32-43 cu patru minute înaintea pauzei, în timp ce Petrilevicius și-a continuat repriza excelentă cu un dunk pentru +15. Rapid a condus liniștitor la pauză, 34-52, după ce toți jucătorii pe care i-a utilizat Costescu au putut să marcheze.

Fitzpatrick s-a arătat extrem de eficient pentru oaspeți în deschiderea sfertului trei și a marcat primele opt puncte ale formației din Capitală (43-60), iar Calenic a reușit un coș de la semi-distanță pentru -15. Altit și Hunter s-au întrecut în triple, în timp ce Fitzpatrick a refăcut un ecart de peste 20 de puncte în favoarea Rapidului la 47-68, moment urmat de time-out-ul amfitrionilor. CSM Galați a avut reușite consecutive din acțiune după acea situație, iar după 30 de minute scorul a fost 56-73 pentru Rapid.

Echipa bucureșteană a mers din nou la +20 în debutul sfertului decisiv, act început cu un run de 7-2 și apoi Coleman a răspuns cu o triplă pentru 61-80. Șomăcescu și-a împărțit perechea de libere la +25 în dreptul Rapidului (65-90), în timp ce cu patru minute înainte de final ecartul a devenit de 30 de lungimi. Giuleștenii au putut să depășească suta în etape succesive și au obținut un succes categoric la Galați, 74-106, la capătul unui joc în care toți jucătorii trecuți pe foaia oficială în dreptul Rapidului au putut să marcheze.

Patru titulari a avut în double digits trupa din Capitală, Paulius Petrilevicius fiind lider la acest capitol cu 18 puncte, 7 recuperări, 3 pase decisive și 6/8 din acțiune. Sayeed Pridgett (17 puncte, 4 pase decisive, 3 recuperări, 2 intercepții) și Toarlyn Fitzpatrick (16 puncte, 14 recuperări, 2 pase decisive) l-au urmat, ultimul venind de pe bancă.

Andrei Calenic a terminat cu 17 puncte, 6 recuperări și 3 assist-uri pentru CSM Galați, iar Marlon Ruffin l-a secondat cu 12 puncte și 2 recuperări. Marqueze Coleman și Marius Ciotlăuș au avut câte 10 puncte, jucătorul autohton fiind la două recuperări distanță de double-double.

CSM Galați (2-13 bilanț) va juca tot acasă în ultima etapă a Conferinței A, împotriva lui CSO Voluntari, iar pe Rapid (10-5) o așteaptă confruntarea pe propriul teren cu Laguna București. Ambele jocuri vor avea loc pe 20 ianuarie, de la ora 18.00.

*foto: Facebook Baschet Rapid

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!