Stiri Cupa României Masculin

Rapid București și Athletic Constanța se duelează în Cupa României

Rapid București și Athletic Constanța se duelează în Cupa României

O altă confruntare din prima fază a Cupei României este cea dintre ABC Athletic Constanța și CS Rapid București. Cele două formații au ajuns la o înțelegere, astfel încât vor juca mai întâi returul și apoi turul.

Așadar, vineri, 24 septembrie, Athletic și Rapid se vor duela în orașul de pe malul Mării, urmând ca duminică, 26 septembrie, să se întâlnească în Capitală.

Constănțenii se află la al doilea sezon consecutiv în Liga Națională. Trupa antrenată de Alexandru Olteanu a renunțat în această vară la toți străinii (John Trevor, William Brown, Siler Schneider) și i-a înlocuit cu Devante Wallace, Jakob Lowrance, Pavel Marinov și Zan Kosic.

ABC Athletic Constanța i-a pierdut pe Christian Chițu, pe Iulian Orbeanu și pe Sebastian Ionescu, însă i-a păstrat pe frații Mâinea, pe Mario Lazăr și pe Victor Dudaș. De asemenea, Olteanu se va putea baza în noul sezon pe Vlad Corpodean și pe Andrei Oprean.

De partea cealaltă, Rapid București este o nou-promovată în LNBM. Formația din Giulești are patru străini, Erik Copes, Mikey Hope, Jordan Swopshire și Jadon Cohee. Din lotul lui Rapid mai fac parte: Vasile Odagiu, Wilhelm Brosser, Luca Vasile, Alexandru Varga, Laurențiu Dumitrescu, Mădălin Potcoavă, Baris Aktas, Bogdan Penciu și Cristian Popa.

În această vară, Athletic a disputat trei amicale, obținând două victorii (76-72 vs. Dinamo București, 77-64 vs. Miercurea Ciuc) și o înfrângere (61-72 vs. SCM U Craiova).

În schimb, Rapid a avut cinci jocuri de verificare. Baschetbaliștii alb-vișinii au câștigat trei meciuri (92-61 vs. Știința București, 81-55 vs. Laguna Sharks București, 74-68 vs. CSA Steaua București) și au pierdut două (54-75 vs. CSO Voluntari, 62-86 vs. Dinamo București).

Încleștarea de mâine, 24 septembrie, va începe la ora 19.

*foto: Facebook – Rapid București Baschet, Athletic Neptun Constanța

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!