Stiri Cupa României Masculin

Rezumatele primelor meciuri din etapa a cincea a Ligii Naționale

Rezumatele primelor meciuri din etapa a cincea a Ligii Naționale

Runda cu numărul cinci în Liga Națională de Baschet Masculin a debutat sâmbătă, 29 octombrie, cu partide la Focșani și Constanța, în aceste dueluri învingătoare ieșind CSM Constanța și CSM Galați.

Cele două partide au adus următoarele rezultate:

CSM Focșani - CSM Galați: 73-89 (21-19, 18-17, 13-26, 21-27) - conferința B

În ciuda unui început perfect cu 11-2, CSM Focșani a pierdut rapid avantajul și CSM Galați a replicat cu un run de 13-0 în decurs de câteva minute. S-a mers cap la cap din acel punct și vrâncenii aveau 21-19 după 10 minute, apoi la pauză au intrat cu 39 la 36 printr-o reușită pe sirenă din partea lui Cătălin Petrișor. Echilibrul de pe tabelă s-a văzut și la nivel statistic, aruncările bune de două puncte fiind cele care au ajutat Focșaniul, pe lângă cele 7 intercepții din prima repriză și alte 13 puncte pe contraatac.

Gălățenii au început mai bine repriza secundă și au preluat conducere, primele puncte pentru Focșani venind din spatele arcului de cerc. Oaspeții au putut să se desprindă la trei posesii cu încă o serie reușită și aveau după sfertul al treilea un avantaj de 10 puncte, scor 52 la 62. Amfitrionii au încercat revenirea, Mitrovic marcând primele 11 puncte ale Galațiului în sfertul decisiv și Calenic făcea +15, vizitatorii reușind să se impună cu 73 la 89.

Luka Mitrovic a totalizat 27 de puncte, 6 pase decisive și 4 recuperări, iar Juhwan Harris-Dyson l-a urmat cu 17 puncte, din tabăra echipei lui Florin Nini lipsind acum Darrion Strong. Brandon Austin (20 de puncte, 3 recuperări), Monyea Pratt (15 puncte, 10 recuperări, 9 pase decisive, 6 intercepții) și Pavle Reljic (15 puncte, 4 recuperări, 4 assist-uri) au fost liderii Focșaniului.

CSM Focșani (1-4) o să beneficieze de rundă liberă data viitoare, iar CSM Galați (3-1) se deplasează pe terenul nou-promovatei Laguna București.

CSM Constanța - Laguna Sharks București: 88-51 (20-12, 15-6, 28-21, 25-12) - conferința B

Dobrogenii au controlat disputa cu nou-promovata și au reușit desprinderea încă din primul sfert în unele momente, apoi în cel de-al doilea parțial au încasat doar 6 puncte pentru a intra la cabine cu 35-18. Aproape la toate capitolele a stat mai bine Constanța în prima repriză, una în care Laguna a încheiat cu 23% procentaj din acțiune.

Oaspeții au avut câteva momente bune în sfertul trei, CSM Constanța reușind să se desprindă la peste 20 de puncte între în urma unor atacuri finalizate cu coș de la distanță sau prin layup, ecartul fiind de +23 la finalul acestui sfert, 62-39. Constănțenii au ajuns la peste 30 de puncte în față cu dunk-ul lui Mockevicius și în cele din urmă au obținut o victorie categorică, 88 la 51.

Nate Johnson a contribuit cu 25 de puncte (7/10 de la distanță), 3 pase decisive, 3 recuperări și 2 intercepții pentru CSM Constanța, Jarid Rhodes fiind următorul marcator al echipei (13 puncte, 3 pase decisive). Will Saunders și Aleksandre Phevadze au avut câte 11 puncte pentru Laguna.

Runda viitoare Constanța (2-1) merge pe terenul lui CSM Oradea, iar Laguna (0-5) o să primească vizita lui CSM Galați.

*foto: Facebook CSM Constanța Baschet

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!