România a pierdut al doilea meci din ultima fereastră a pre-calificărilor. Vulturii au cedat în Pitești Arena, în fața Sloveniei, și au un bilanț de 1-1 în Grupa I. Scorul final al partidei a fost 65-69, iar tricolorii își îngreunează misiunea de a ieși din pre-calificări.
România: Tudor Gheorghe, Nandor Kuti, Mihai Măciucă, Rolland Torok, Alex Olah
Slovacia: Samuel Volarik, Tomas Pavelka, Simon Krajcovic, Timotej Malovec, Vladimir Brodziansky
Pavelka a fost inițiatorul primelor momente bune de joc pentru slovaci, după ce l-a căpăcit pe Gheorghe și a dezghețat tabela cu un lay-up din tranziția rezultată. Olah a înscris primele două coșuri din acțiune pentru Vulturi. A urmat o secetă ofensivă de ambele părți, începută la scorul de 5-6. Brodziansky a oprit impasul oaspeților printr-o reușită din spatele semicercului. Măciucă a răspuns prin același procedeu. Același Brodziansky a ajuns la 12 puncte consecutive înscrise pentru naționala sa, iar diferența de pe tabelă devenea de două cifre: 8-18. Liberele lui Richard au stabilit scorul după primul sfert: 10-18.
Primele puncte din sfertul secund i-au aparținut lui Măciucă, noul jucător al lui U-BT Cluj reușind să marcheze pe pătrundere. Majercak a adus apoi două puncte pentru oaspeți. Diculescu, Richard și Măciucă cu o nouă triplă au apropiat România la doar două posesii, 19-23, forțând primul timeout al adversarilor. Măciucă a continuat evoluția bună din acest sfert și a punctat încă o dată din spatele semicercului pentru a apropia naționala noastră la un singur punct. Tricolorii au trecut pentru prima oară la conducere după trei libere transformate de Richard (25-24). Finalul sfertului a fost unul echilibrat, iar adversarii au recăpătat avansul până la pauza mare datorită unui coș din interior al lui Malovec: 29-31.
Olah a marcat primele trei puncte ale Vulturilor în partea secundă, timp în care Majercak și Krajcovic au reușit câte un coș din interior pentru oaspeți. Dragoste a răspuns cu un coș din zero grade și scorul devenea 35-38, înaintea unui dunk al lui Brodziansky. Olah cu un fadeaway a ținut România aproape, dar același Brodziansky l-a atacat posesia imediat următoare, reușind să marcheze cu un cârlig. Extrema adversarilor a marcat și de afară și a forțat timeout-ul lui Gorka la 39-45. Elevii săi au răspuns bine indicațiilor, iar Torok a adus un coș de la distanță. Oaspeții au reușit să mențină diferența la două posesii, înainte ca Olah să marcheze un and-one. Popa a egalat printr-un coș de la distanță (51-51). Tabela indica 53-54 înaintea actului decisiv.
Gazdele au trecut pentru prima oară la conducere în cea de-a doua jumătate datorită unei noi triple a lui Măciucă. Mokran a restabilit egalitatea, înainte ca Olah și Malovec să se dueleze în reușite din interior și să ducă scroul la 58-58. După mai multe ratări de ambele părți, Kuti a marcat un coș de trei puncte pe sirenă. Malovec nu a întârziat să răspundă prin același procedeu. Tot el a dus scorul la 61-63 cu un slam-dunk în tranziție. Olah a egalat din nou cu un cârlig din pasa lui Kuti, înaintea unui stop-șut de la distanță al lui Brodziansky. Jucătorul Badalonei a marcat și de la libere și a dus ecartul în două posesii.
Alex Olah a fost cel mai bun jucător al României și a încheiat în double-double, cu 22 de puncte și 10 recuperări. Mihai Măciucă l-a secundat cu 14 puncte. În double-digits a mai fost Kris Richard, cu 11 puncte și 6 assist-uri. Vladimir Brodziansky a fost MVP-ul confruntării după ce a totalizat 32 de puncte, 5 recuperări și 2 pase decisive.
Următorul meci din această fereastră de pre-calificări pentru naționala României are loc sâmbăta viitoare, împotriva Albaniei, de la ora 18:30.
*foto: fiba.basketball
8 comentarii la aceasta stire:
varu silvois :
Kuti
cu 1 an în urmă (22.07.2023) RaspundeOmul meciului, dar nu e o noutate, e deja confirmat!
'mpepo :
Meci de vacanță
cu 1 an în urmă (22.07.2023) RaspundeNu am văzut o idee de joc, sau,dacă a existat, nu am observat-o eu, iar jucătorii noștri nu au fost în stare s-o aplice.
Mă bucur că măcar Măciucă a rămas același bun aruncător de 3 puncte
Dan N :
Scheme de joc
cu 1 an în urmă (23.07.2023) RaspundeE posibil sa nu inteleaga toti schemele de joc din prezentarea antrenorului, care tot insista cu desenarea lor cu fiecare ocazie. Slovacii au marcat multe cosuri usoare, iar noi am presat pe Olah pana nu mai putea fizic pt ca pivotul de la Craiova a fost cam speriat (altfel a jucat bine Olah). Si eu cred ca atmosfera de vacanta a facut sa comitem o parte din greseli, dar pentru spectacolul sportiv a fost bine ca am stat in meci pana spre final, unde s-au vazut limitele echipei noastre.
Acs Titi :
no comment with comment
cu 1 an în urmă (23.07.2023)eu zic ca acest mini turneu de pre-calificare este o expresie clara a "interesului" pe care il arata "onor" ferebeul pentru echipa NATIONALA si a dezvoltarii jucatorului roman. Nu stiu ( si nu vom sti niciodata) daca cu Cate, Bobe si Tohatan ( fara Tibirna, Gheorghe si altii ) ar fi fost alt rezultat, dar cel putin stiam ca s-a incercat cu ce avem mai bun. Asa este doar inca o dovada ca singura preocupare a ferebeului este ajutorarea sociala a lui dan berceanu ( nulitatea din umbra lui Chiraleu) si a pensiei sale de citiva lei ( ar trebui judecat pentru declaratii false). Iar "inovatiile" de tip : cit mai multi romani in teren, sunt pretexte pentru colectarea de taxe de pe jucatorii straini. Apropo, de straini si chibitii care sunt ingrijorati de calitatea lor, cred ca s-ar putea face un centralizator cu strainii care sunt la nationalele lor si/sau care au facut pasi spre echipe din campionate mai tari. Chiar daca cel putin vara asta au fost nenumarate articole care remarcau ca de fapt, multi jucatori straini sunt de multe ori mult peste valoarea Campionatului, dar clar sunt multi care nu le-au citit sau nu le-au remarcat. Faptul ca sunt IMENS de multe echipe in esalonul superior face ca valoarea de ansamblu a Campionatului sa fie diluata. Chiar si putinii jucatori romani acceptabili ( ca valoare) sunt disipati.
Dezamagirea mea s-a numit Diculescu la acest meci. Ceilalti au confirmat "valoarea" !
varu silvois:
hai sa zici
cu 1 an în urmă (23.07.2023)ca de la cei tineri nu ai la ce sa te astepti ( Maciuca e crud dar exista premise), insa Richard si Torok efectivi penibili. Spuneam acum ceva timp intr-un dialog cu un oradean simpatic, ca daca au prelungit contractul cu Baciu nu e un esec neaparat in detriment cu faptul ca nu a revenit Torok. Oradea la ce adversari are, nu facea mare branza cu Torok.
TitiAcs:
Nu vreau
cu 1 an în urmă (23.07.2023)să fac aprecieri individuale, cu excepția dezamăgirii mele față de evoluția lui Diculescu, pe care de abia am așteptat să-l revăd la națională.
In rest, băieții AU TOT DREPTUL să evolueze ca într-un meci de vacanță. Dacă pe ferebei nu-i interesează evoluția naționalei, de ce i-ar interesa pe jucători. De mult timp, jocul în națională nu mai reprezintă o trambulină pentru un contract mai bun. Cred că atît în jocul cu Albania, cît și în cel cu Slovacia, băieții au jucat pentru noul antrenor și pentru a nu-l dezamăgi. Foarte frumos din partea lor... în rest le urez vacanță plăcută !
Un fel de P.S. :
Chiria, cît este chiria la apartamentele lui dănuț berceanu cel oropsit de statul Român, dar ajutat de ferebeu ? indiferent cine conduce ferebeul din 90 încoace.
varu silvois:
Ești optimist
cu 1 an în urmă (23.07.2023)Spunând că e doar reacția de lehamite fata de FRB dublat de sentimentul de vacanta. O fi FRB vinovat că multe alte federații, dar din păcate la mijloc e lipsa de valoare.
Lex 8 :
Dezamăgire
cu 1 an în urmă (25.07.2023) RaspundeIn ritmul asta, mai ratam un turneu final. Pacat
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!