Stiri Cupa României Masculin

Să fie șapte cifra magică pentru Oradea lui Cristian Achim?

Să fie șapte cifra magică pentru Oradea lui Cristian Achim?

CSM CSU Oradea se află în fața unei noi finale de Cupa României. A șaptea din istoria clubului și tot a șaptea pentru antrenorul Cristian Achim. Adversarul este unul obișnuit pentru acestă fază a competiției, U-BT Cluj-Napoca, cu care bihorenii s-au mai duelat în finala Cupei României în alte trei rânduri.

Trupa antrenată de Cristian Achim nu a pus încă mâna pe trofeul Cupei României, dar să fie șapte cifra magică pentru trupa bihoreană? Știm cu toții că șapte este o cifră magică în basme, și nu numai, simbolizând în același timp desăvârșirea lumii și împlinirea vremii. Poate acum, la a șaptea finală, chiar a venit vremea pentru Cristian Achim și CSM CSU Oradea să câștige Cupa României.

Bihorenii nu au pus mâna pe trofeu chiar dacă au fost mari favoriți, au jucat finala pe teren propriu sau chiar dacă au început meciul pentru trofeu cu un avantaj de 18-0. De aici plecăm să trecem în revistă cele întâmplate în cele șase finale de Cupa României disputate de CSM CSU Oradea.

2013/2014

Oradea se afla pentru prima dată în fața unui trofeu, în cadrul unui Final 4 desfășurat la Ploiești. Bihorenii au trecut în semifinale de BCM U Pitești și au scăpat și de CSU Asesoft Ploiești, care pierdea surprinzător în fața Energiei Târgu Jiu. Bihorenii au condus destul de autoritar finala în prima ei parte, dar la final s-au văzut învinși cu scorul de 58-55. A fost o adevărată surpriză, mai ales că echipa gorjeană și-a demis antrenorul chiar înaintea acelui Final 4, iar interimatul la turneu a fost asigurat de Radu Stroescu, care ulterior nu a mai antrenat la nivel de prim eșalon baschetbalistic al României.

2015/2016

A fost un Final 4 organizat la Arena Antonio Alexe, iar CSM CSU Oradea nu a avut nicio emoție să ajungă în finală, acolo unde a dat peste U-BT Cluj-Napoca. Partida a fost una extrem de echilibrată, cu aspecte dramatice pe final, când totuși, victoria le-a aparținut clujenilor cu scorul de 82-75, după ce Filip Adamovic nu a prea vrut să rateze libere.

2017/2018

A fost din nou o finală contra Clujului, disputată de această dată la Sfântu Gheorghe, la Sepsi Arena. Echilibrul a fost și mai mare, totul având să se decidă în ultimele secunde. Pasalic putea să schimbe soarta partidei cu un coș de la distanță, dar mingea nu și-a atins ținta, iar Watson închidea meciul de la libere, pentru scorul de 64-61 în favoarea lui U-BT.

2018/2019

Oradea era din nou în finală, după ce a trecut de gazda și totodată rivala de la U-BT Cluj-Napoca în semifinale. Adversarul din finală era BC CSU Sibiu, echipă în fața căreia orădenii erau văzuți drept favoriți. Meciul a fost decis însă surprinzător, înaintea de intrarea în ultimul minut de joc, când Kevin Hardy și Chris Cooper au marcat fiecare câte o triplă cu care îi desprindeau pe sibieni pe tabelă. S-a încheiat 88-78 și deja finalele pierdute se adunau pentru Cristian Achim și echipa sa.

2019/2020

A fost probabil cea mai dezechilibrată finală, chiar dacă la final s-a înregistrat scorul de 68-61. Oradea a recuperat 11 puncte în ultimul act, dar nu a avut cum să remonteze deficitul maxim, astfel că nici a 5-a finală de cupă nu a trimis trofeul pe Crișul Repede.

2020/2021

A fost probabil cea mai tristă finală pentru orădeni, din perspectiva desfășurării evenimentelor. Nu au primit punct în primul sfert de la CSO Voluntari, iar în start de sfert doi, scorul a ajuns la 18-0. Jocul a basculat însă și, imediat după pauză, ilfovenii au trecut în avantaj, iar din minutul 26 al meciului nu l-au mai cedat, pentru a se impune la final cu scorul de 72-65. Așa s-a scris istoria celei de a 6-a finale pierdute de CSM CSU Oradea în Cupa României.

Așadar, CSM CSU Oradea are o istorie bogată cu finale de cupă ratate, iar în unele dintre ele și ghinionul și-a spus cuvântul într-o oarecare măsură. Acum, cifra șapte poate fi cu noroc, dar cu siguranță nu va fi suficient pentru a pune mâna pe trofeu. Totuși, se întâlnesc echipele cu cel mai bun parcurs intern și principalele favorite la trofee din acest sezon.

foto: CSM Oradea

2 comentarii la aceasta stire:
  • CSM CSU Oradea Malone Karl :

    Șapte purici pe-un picior, șapte și pe celălalt...
    Profesorul Ach a pregătit în detaliu finala: vizionarea filmului Șapte ani în Tibet, lectura poveștii lui Iosif și a fraților săi cu scena visului faraonului în care șapte vaci slabe mănâncă șapte vaci grase și nu în ultimul rând printr-un antrenament tactic la păcănele în sala sponsorului competiției, unde au tras fiecare serii de 777... Chiar înainte de meci coAch mai scoate un as din mânecă: vizionarea filmului Haiducii lui șapte cai. Dacă nici așa nu batem Clujul, atunci suntem deocheați și Vrăjitorul trece pe scheme de magie albă!

    cu 1 an în urmă (15.02.2023) Raspunde
  • CSM CSU Oradea unguru1432 :

    mda
    7 din 7 si 4 din4...

    cu 1 an în urmă (15.02.2023) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!