Stiri Cupa României Masculin

SCM U Craiova obține un nou succes pe teren propriu

SCM U Craiova obține un nou succes pe teren propriu

SCM U Craiova își continuă seria perfectă de pe teren propriu și a trecut în etapa a4-a de CSA Steaua București cu scorul de 83-77. Oltenii au avut un avantaj important dar diferența au făcut-o tot în ultimul minut al meciului de la care a lipsit Cătălin Burlacu, răcit.

Craiova s-a instalat la conducere încă din startul partidei. Steaua a reușit să treacă la conducere abia după jumătatea actului inaugural, când Radosav Spasojevic ducea scorul la 12-10 pentru echipa vizitatoare. Elevii lui Aco Todorov au răspuns bine și au reușit să pună pentru prima dată o diferență importantă pe tabelă. Doar Spasojevic a mai marcat pentru militari până la finalul primului sfert, care se încheia cu scorul de 25-17 pentru gazde. Oltenii au început în forța și actul secund și s-a desprins la 15 puncte, după un dunk al lui Gudul. Avea să fie cea mai mare diferență de pe tabelă până la pauză. Steaua a replicat însă cu un run de 9-0 prin care a revenit în meci. În ultimul minut al reprizei, monyea Pratt a înscris o triplă iar pentru oaspeți, Karlo Vragovic a marcat pe sirenă și a stabilit scorul după 20 de minute de joc, 47-39.

După reluarea jocului, fiecare echipă a marcat câte o triple în primele 3 minute. Mandache și Jovanovic i-au adus pe steliști la doar 3 puncte în spate, scor 50-47. Harrell și Spasojevic au continuat parțialul și Steaua a trecut în avantaj. Cele două echipe au mers apoi cap la cap, cu destul de multe schimbări de conducere și egalități până la finalul sfertului trei, care s-a înscheiat cu scorul de 64-61 pentru Craiova. Spasojevic a fost singurul care a marcat în primele 3 minute ale sfertului decisiv. După încă un minut scurs, doar Troupe a mai punctat, printr-o liberă. Exact la jumătatea secvneței, Troupe mai înscria o dată, după o intercepție și ducea scorul la 68-65. Jocul ofensiv al celor două echipe s-a dezghețat în partea a doua a sfertului. Porter Troupe i-a dus pe olteni la 75-70 dar Vragovic și Clanton nu au permis desprinderea adversarilor. Gudul și Pratt au dus ecartul din nou la 5 puncte cu un minut rămas din joc. Jovanovic a reaprins finalul cu o triplă pentru Steaua. Gudul pus din nou două posesii pe tabelă cu un alley oop. Vragovic a fost aproape de o triplă importantă dar mingea a fost in and out. Craiova s-a impus la final cu scorul de 83-77.

Omari Gudul a fost omul meciului cu 25 de puncte, 5 recuperări și o pasă decisivă. Tyler Laser a adăugat 16 puncte. Monyea Pratt a fost aproape de un triple double și a terminat cu 13 puncte, 12 recuperări și 7 pase decisive. Porter Troupe a contribuit la rândul său cu 13 puncte.

Radosav Spasojevic a fost principalul marcator de la oaspeți cu 19 puncte plus 3 recuperări. Keith Clanton a reușit un double-double, 12 puncte, 12 recuperări și 4 pase decisive. Strahinja Jovanovic a totalizat 13 puncte iar Radu Vîrnă 11 puncte.

foto: SCM U Craiova

1 comentariu la aceasta stire:
  • SCM CSŞ U Craiova Buzestii :

    Meci si intrebari
    Meci-in nota noastra obisnuita,controlam total partida si cadem brusc si inexplicabil.Deocamdata e foarte bine,acasa suntem din nou pe val,in rest raman multe de corectat.Pratt ca de obicei,stalpul echipei,Laser in crestere,Porter neobisnuit de nervos dar ramane un jucator fundamental.Gudul si-a facut foarte bine treaba ofensiv pentru ca a fost jucat asa cum trebuie,pe ce stie sa faca,nu pe ce e deficitar,e probabil cel mai atletic pivot din liga.Astept mai mult de la Bogdan,mi-a dat sperante in cateva randuri dupa care s-a topit.Steaua e mult prea haotica,nu vor avea realizari decat pe prestatii individuale de exceptie.
    Intrebari-pentru administratori-oare de ce dintr-un site plin de viata,uneori efervescent,totalbaschet a devenit apatic,chiar monoton?
    -pentru antrenori-oare de ce trebuie sa aduceti jucatori straini de 5-10 minute/meci???E total in neregula!La concret,Stoyanov si Davis,cel putin aseara,au fost penibili,efectiv i-au fortat pe antrenori sa ii inlocuiasca!Pana la coada,daca la alte echipe nu ma preocupa major acest aspect,la noi situatia cu bulgarul devine macar stanjenitoare!

    cu 4 ani în urmă (04.11.2019) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!