Stiri Cupa României Masculin

Şerban Sere: „Poate că în aceste condiţii Sibiul are prima şansă”

Radu Bărăian

Radu Bărăian
25.09.2014

Vicecampioană şi finalistă în ediţia trecută a Cupei României, formaţia CSM-U Oradea se află în faţa primului meci oficial din noua stagiune competiţională. Bihorenii vor primi vizita celor de la CSU Sibiu, într-un meci din cadrul primei manşe a optimilor de finală ale Cupei României. 

Şerban Seremanagerul secției de baschet a clubului orădean, prezent la conferinţa de presă premergătoare duelului cu Sibiul, a vorbit pe larg despre situaţia echipei sale înaintea acestui meci. Oficialul bihorean a scos în faţă problemele cu care se confruntă echipa înaintea debutului, probleme de ordin medical. Acesta a spus că unii jucători au probleme medicale, iar prezenţa lor pe parchet la meciul de vineri este pusă sub semnul întrebării.

„După cum ştiţi Adrian Guţoaia are o problemă medicală mai veche. El se află în proces de recuperare după accidentarea la genunchi, dar va mai fi nevoie de aproximativ două săptămâni până când se va putea alătura echipei în programul de pregătire. De asemenea, avem probleme cu Ante Krapic, care la ultimul meci de pregătire s-a lovit la mâna de aruncare. A căzut în urma unui contact. Deocamdată mână lui este imobilizată, motiv pentru care nci eu nu va putea să joace cu Sibiul. Cel de-al treilea accidentat este Vujadin Subotic. El se confruntă în continuare cu probleme musculare, fiind incertă disponibilitatea sa pentru meciul de vineri”.

„Aceste lucruri ne încurcă în ceea ce priveşte pregătirea dublei cu CSU Sibiu, dar asta nu înseamnă că depunem armele sau renunţăm la luptă. Din contră, vom face tot ce depinde de noi pentru a câştiga. Vom lupta cu jucătorii pe care îi avem la dispoziţie. Din păcate aceasta este situaţia actuală a echipei. Sper doar să trecem peste aceasă perioadă delicată deoarece nu ne-am mai întâlnit cu o situaţie de acest gen în care să avem atât de mulţi jucători importanţi indisponibili, mai ales că ne aflăm la început de sezon”, a declarat Sere, fiind citat de site-ul oficial al clubului. 

Având în vedere situaţia delicată din interiorul echipei, Şerban Sere a fost întrebat de jurnaliştii prezenţi la conferinţa de presă care sunt şansele de calificare a Oradiei în următoarea fază a competiţiei. 

„Abordăm această competiţie cu scopul de a ne califica. După cum ştiţi în Cupă a fost implementată regula obligativităţii jucătorului român în permanenţă pe teren. Noi ne concentrăm pe ambele manşe. Sperăm că vom fi mai mulţi şi mai buni în manşa secundă. Lupta se va duce preţ de 80 de minute. Luptăm până la capăt, până la ultima picătură de energie. Dacă am fi fost cu tot lotul aş fi spus că suntem favoriţi. În momentul de faţă văd o dispută extrem de echilibrată şi poate că în aceste condiţii Sibiul are prima şansă”, a mărturisit acesta. 

În final, în altă ordine de idei, managerul vicecampioanei a vorbit despre cea mai recentă achiziţie a roş-albaştrilor, pivotul Mladen Pantic, respectiv despre schimbările de efectiv care au avut loc şi în cadrul grupării sibiene. 

„Pantic este un jucător cu o bogată experienţă şi este extrem de inteligent. Acestea sunt lucrurile pentru care l-am adus. La Târgu Mureş a jucat după un singur antrenament cu echipa şi noi am fost mulţumiţi de el. A înţeles ce i se cere. Ne-a plăcut cum a jucat. Mai are câteva aspecte de pus la punct, în special din punct de vedere fizic, dar sunt convins că în scurt timp va fi potenţialul maxim”.

„Au făcut câteva modificări în echipă şi se anunţă o echipă redutabilă. În continuare şi el se află în perioada de căutări. Tocmai au schimbat un jucător, aşa că şi ei mai au destule lucruri de pus la punct. Cu siguranţă vor avea o echipă cel puţin la fel de bună ca şi anul trecut, dacă nu chiar mai bună”, a concluzionat Şerban Sere. 

Prima manşă a dublei dintre Oradea şi Sibiu va fi găzduită de Arena „Antonio Alexe”, vineri, 26 septembrie, iar postul DigiSport 2 va transmite duelul cu începere de la ora 20:00. Returul va avea loc la Sibiu în data de 1 octombrie. 

*Foto: csmoradea.ro

8 comentarii la aceasta stire:
  • BC CSU Sibiu @lexCSU :

    !
    Nu cred ca suntem favoriti nici macar in conditiile astea...

    cu 9 ani în urmă (25.09.2014) Raspunde
  • CSM CSU Oradea unguru :

    dar...
    dar, abonamentul, cat e...? :)))))
    cu 50% mai mare ca anul trecut cu meciuri mai putine... si jucatori de rezerva... dar, noah, primesti o sapca, ca e de unde! :D
    politica csm si U Oradea e antisuporteri...
    dar la ce sa te astepti de la un club care isi aduce jucatori doar pe baza de CV si apoi ii da afara cand vad rezultatul...
    manageri de manageri!

    cu 9 ani în urmă (25.09.2014)
    • tzontzolino:

      jucatori
      Pai pe baza de CV ii iei- tu angajezi pe baza de vorbe sau dupa experienta? Crezi ca antrenamentul echipei BC Comuna X se compara cu pregatirea unei echipe mari pe care jucatorul o are in CV? De aceea exista presezonul sa vezi daca CV-ul corespunde cu realitatea! Sincer in afara de McGhee eu la Oradea am vazut doar jucatori foarte buni care au tinut piept o finala contra unei echipe de EuroCup.

      cu 9 ani în urmă (26.09.2014)
    Raspunde
  • CSM CSU Oradea unguru :

    ...
    importanta e sapca personalizata de la fanshopul familiei...

    cu 9 ani în urmă (25.09.2014)
    • CS Universitatea Cluj-Napoca ARM:

      !
      UNGURULE, daca ai devenit suporter al Ploiestiului te-ai lins pe bot de bere :D

      cu 9 ani în urmă (26.09.2014)
    • CSM CSU Oradea unguru:

      aaa...
      clar, nu ne mai putem intalni la un meci csm si U oradea - U BT cluj... dar ne putem intalni la un meci asehoti (aaaa... asesoft) - cluj. :P

      cu 9 ani în urmă (26.09.2014)
    • CS Universitatea Cluj-Napoca ARM:

      !
      Bine, bine da care ii ideea :P Si daca ii asa sa sti ca nu ne putem intalni..... din pacate voi fi plecat din tara cand jucam cu ase*****

      cu 9 ani în urmă (26.09.2014)
    Raspunde
  • CSM CSU Oradea soso69 :

    @unguru
    Ma dezamagesti. Chiar te credeam suporter adevarat dar vad ca de cand s-a terminat sezonul trecut doar ai criticat : ba ca se alege praful de echipa, ba ca achizitiile sunt proaste, acum ca abonamentul e scump...
    E usor sa critici achizitiile cand nu dai tu banii. Dar cand vine vorba de a plati un abonament care sa ajute clubul nu-ti mai convine ca e prea scump. Abonamentele sunt o forma de ajutorare financiara a clubului din partea suporterilor. Daca poti, il platesti, nu e obligatoriu.
    Au gresit cu McGhee, dar de aici si pana la a critica politica de achizitii si managerul e cam mult. Cate achizitii nu au dat randament de cand e tandemul Achim-Sere la echipa ? Nu ne putem compara bugetul cu cel al Ploiestiului, Clujului sau Stelei.
    In final te rog sa iei exemplu de la suporterii clujeni care platesc abonamente mai scumpe si le achizitioneaza pt ca asa isi arata sprijinul pt echipa, nu prin vorbe.
    Imi pare rau ca m-a luat putin valul dar chiar m-a deranjat o astfel de atitudine.
    Hai CSM!!

    cu 9 ani în urmă (26.09.2014) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!