Stiri Cupa României Masculin

Shawn Hopkins, despre calificarea în grupele FIBA Europe Cup: „Ne-am meritat locul”

Shawn Hopkins, despre calificarea în grupele FIBA Europe Cup: „Ne-am meritat locul”

SCM U Craiova a revenit în țară după ce a obținut biletele pentru grupele FIBA Europe Cup în sezonul 2022/2023. Oltenii au fost pe primul loc pe poziția lucky looser-ilor în urma preliminariilor și o să joace în premieră în faza grupelor acestei competiții.

Shawn Hopkins, liderul alb-albaștrilor în cadrul turneului preliminar din Lituania, a acordat un interviu pentru pagina de Facebook SCM Craiova în care a vorbit despre perioada recentă și ce sentimente l-au trecut în urma calificării:

„Mulțumim pentru felicitări. A fost un turneu plin de evenimente. Nu pot să spun că ne-am dus fără așteptări, dar am muncit foarte mult în vară, așa cum am spus și în alt interviu. Am avut și noroc, am muncit din greu pentru tot ce s-a realizat. A fost o combinație între aceste două elemente. Am luat ce am meritat. Ne-am meritat locul. E un lucru măreț pentru echipă, pentru organizatori, pentru fiecare jucător luat în parte. Sunt mândru de băieți pentru ce am realizat și sunt nerăbdător pentru ce va urma în campionatul intern și în FIBA Europe Cup. Sunt foarte fericit. Staff-ul tehnic a făcut lucruri uimitoare pentru aceste meciuri.”

„Sper să văd un nivel și mai ridicat de acum”

Hopkins a adunat medii de 16.3 puncte (52.4% de la distanță), 3.3 recuperări, 1.7 intercepții și 1.3 pase decisive, cifre cu care a fost nominalizat alături de alți cinci baschetbaliști pentru titlul de MVP al preliminariilor, printre aceștia aflându-se un nume cunoscut trecut prin LNBM, Anthony Hickey:

„Da, există o șansă pentru a fi ales MVP-ul turneului de calificări. Dacă veți urmări rezumatul fazelor mele, veți vedea că băieții m-au ajutat să ajung aici, mi-au creat șanse. Eu am pus doar mingea în coș. Mulțumirile merg către coechipieri și sistemul de joc.”

La final, el a adăugat și ce așteptări are de la faza grupelor și cum vedere adversarii:

„Adversarii sunt foarte buni în faza grupelor. Vom juca într-un competiție puternică. Sper să văd un nivel și mai ridicat acum. Fiecare meci va fi impresionant. Este foarte frumos că putem evolua în această competiție și putem vedea la ce nivel suntem.”

SCM U Craiova o să debuteze pe teren propriu în grupele FIBA Europe Cup în duelul românesc cu CSO Voluntari din data de 12 octombrie.

*foto: fiba.basketball

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!