Stiri Cupa României Masculin

Slobodan Popovic: “Dacă vom fi atenţi, o să ne putem impune”

Lucian Călinescu

Lucian Călinescu
06.02.2013

Slobodan Popovic

BCM U Piteşti va primi vizita celor de la BC Timişoara în deschiderea rundei cu numărul 21 a Ligii Naţionale de Baschet masculin. Întâlnirea ce se va desfăşura la Sala Sporturilor Trivale, va avea loc vineri cu începere de la ora 18:00. Argeşenii revin pe teren propriu după succesul înregistrat la Miercurea Ciuc cu scorul de 91-83.

Iată ce a declarat Slobodan Popovic, căpitanul echipei din Trivale, înaintea partidei contra bănăţenilor:

Partida de la Ciuc a fost una în care noi cred că am reuşit să jucăm destul de bine, mai ales pe fază ofensivă. Recunosc că unele probleme pe fază defensivă au existat în jocul nostru, dar cred că până la urmă ţinând cont de situaţia noastră din clasament este mai important că am reuşit să bifăm acest success.

Mai sunt 10 etape din acest retur de campionat şi cred că dacă o să învingem vineri pe Timişoara avem şi noi şansele noastre să ne mai gândim la play-off, dar va fi foarte greu. Aceasta este o mare problemă pentru noi, dar sper ca lucrurile să se îndrepte în perioada următoare. Meciul cu Timişoara este unul complicat pentru noi, dar nu ne rămâne decât să sperăm că ne vom impune şi că ne putem apropia de primele locuri. Nu va fi un meci simplu, dar în situaţia în care ne aflăm nu mai avem altă variantă. Sunt convins că dacă vom fi atenţi o să ne putem impune şi în acest meci.

Jocul va fi transmis în direct pe Digi Sport 2.

foto: Chiriac Daniel

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!