Stiri Cupa României Masculin

Steaua a trecut fără emoții de CSM Focșani

Steaua a trecut fără emoții de CSM Focșani

CSA Steaua București a câștigat fără probleme meciul jucat astăzi, 3 aprilie, la Cluj-Napoca în fața lui CSM Focșani. „Militarii” s-au impus cu scorul de 93-68.

Steaua a început în forță meciul cu CSM Focșani. „Militarii” au deschis partida cu un parțial de 8-0. Jocul a decurs în favoarea echipei bucureștene, care a avut un avantaj maxim de 12 lungimi în primul act. Taylor a stabilit scorul după primele 20 de minute, 20-10. Echipa din Vrancea a dat semne de revenire și s-a apropiat rapid la doar două posesii. Elevii lui Mihai Petruț nu au ținut mult ritmul excelent iar în partea a doua a sfertului, Steaua s-a desprins din nou grație reușitelor lui Vîrnă și Vranes. La pauză, echipa din București avea 15 puncte avantaj, scor 48-33.

Repriza secundă a fost una fără istoric. Steaua a câștigat și ultimele două sferturi ale meciului și nu le-au oferit nicio șansă celor de CSM Focșani. După 26-19 în sfertul trei, respectiv 19-16 în ultimul act, Steaua București s-a impus la final cu scorul de 93-68.

Radu Vîrnă a fost omul meciului cu 20 de puncte. Maurice Creek a terminat cu 19 puncte și 4 recuperări, în timp ce Titus Nicoară a înregistrat un double-double, 14 puncte și 10 recuperări.

Jimmie Taylor a fost cel mai bun jucător de la Focșani cu 23 de puncte, 4 recuperări și 4 pase decisive.

foto: Manases Sandor

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!