Stiri Cupa României Masculin

SuperCupa României se va juca în 27 septembrie, la Ploiești

SuperCupa României se va juca în 27 septembrie, la Ploiești

SuperCupa României o să pună față în față campioana LNBM, U-BT Cluj-Napoca, și deținătoarea Cupei României, CSO Voluntari, meciul urmând să aibă loc la Ploiești în data de 27 septembrie. Cu această ocazie se va decerna primul trofeu din noul sezon.

Federația Română de Baschet a publicat pe site-ul propriu un comunicat în care au apărut mai multe decizii ale Consiliului Director din data de 14 septembrie, un punct fiind dedicat și SuperCupei.

Astfel, pe frbaschet.ro se notează faptul că în acest meci dintre U-BT Cluj și CSO Voluntari se va merge pe regula cu doi români (fără limită de vârstă) prezenți pe teren pe întreaga durată a meciului.

Tot în decizia FRB se notează și faptul că nerespectarea acestei reguli va fi sancțională la prima abatere cu greșeală tehnică și se efectuează înlocuirea de jucător, în vreme ce la a doua abatere o să se acorde forfait tehnic.

U-BT Cluj și CSO Voluntari vor juca în Sala Olimpia din Ploiești pe 27 septembrie, începând cu ora 19.00, aceste două formații disputându-și SuperCupa și în anul precedent. 

Notă: Inițial, în articol scria că SuperCupa României va fi transmisă de Metropola TV. Meciurile din BCL ale lui CSO Voluntari vor fi transmise de acest post, nu Supercupa României.

*foto: Manases Sándor / u-bt.ro

2 comentarii la aceasta stire:
  • CS Universitatea Cluj-Napoca ahile89 - :

    Sala arhiplina! sold out:))
    Cum aleg astia unde se joaca supercupa? Alege macar un oras unde merge cineva sa vada baschetul si sa fie mai multi de 1000. Alege Arges,Sibiu,ORadea daca nu poti Cluj. Sau la mures eventual.

    cu 1 an în urmă (15.09.2022) Raspunde
  • Benjamin :

    Intrebare off topic
    Am si eu o intrebare pe langa subiectul articolului, dar nu stiu unde sa o pun.
    Unde o sa putem vedea meciurile din deplasare ale lui U in eurocup? Are ceva televiziune drepturi de televizare sau doar pe tv.euroleague.net?

    cu 1 an în urmă (16.09.2022) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!