Stiri Cupa României Masculin

Tomas Rinkevicius, după calificarea în semifinale: „Este o plăcere să trăiesc aceste momente cu echipa”

Tomas Rinkevicius, după calificarea în semifinale: „Este o plăcere să trăiesc aceste momente cu echipa”

BC CSU Sibiu a completat tabloul semifinalelor Ligii Naționale de Baschet Masculin, după 82-77 în jocul decisiv cu CSO Voluntari. Galben-albaștrii revin astfel în penultimul act al campionatului după o pauză de 4 ani.

La finalul duelului din Sala „Gabriela Szabo”, Tomas Rinkevicius a vorbit pentru pagina de Facebook BC CSU Sibiu, având următoarele de adăugat:

„E greu să spun orice. Sunt mândru de jucătorii mei. Am început să lucrez cu ei acum 5 luni și nu a fost ușor, dar au avut încredere în mine și mă urmăresc. E cea mai bună chimie pe care am întâlnit-o în cariera mea. Am jucat la diverse echipe și am antrenat în alte părți, dar ce avem aici, cu acești jucători, e uimitor. Sunt foarte fericit pentru ei, fiecare a crescut în ochii mei. Cei mai mulți au aproape cel mai bun sezon din viața lor. Este o plăcere să trăiesc aceste momente cu echipa și sunt extrem de mândru.”

Sibiul a câștigat cu 3-2 la general seria, pe parcursul duelurilor cu Voluntari reușind să se impună de două ori în fieful ilfovenilor.

Trupa lui Tomas Rinkevicius are câteva zile la dispoziție să pregătească semifinala cu CSM Oradea, seria urmând să debuteze pe terenul câștigătoarei sezonului regulat. Partidele din Oradea Arena vor avea loc pe 28 și 30 aprilie, de la orele 19.00, respectiv 20.00. Ambele partide o să fie televizate.

*foto: Răzvan Spechea / BC CSU Sibiu

3 comentarii la aceasta stire:
  • BC CSU Sibiu gyke :

    Chapeau bas maitre Tomas
    Ca unul dintre necredinciosi, nu mi-am permis sa scriu prea repede. Ce a reusit omul asta impreuna cu acesti minunati jucatori nu se putea intampla decat la Sibiu. Tot sezonul asta a fost un roller coaster, iar sfertul asta de finala este incununarea suprema. Cam asta e spiritul CSU, sa nu cedezi niciodata, chiar cand toti sortii sunt impotriva. Buget mic, probleme interne, accidentari, toate astea ne-au intarit in loc sa ne slabeasca. Mergem inainte ca vesnici underdogs si ne vom bucura de fiecare meci in parte.

    cu 1 an în urmă (24.04.2023) Raspunde
  • andreea3w0 :

    cand toata lumea nu ne dadea nicio speranta...
    Echipa a uimit! Cum zicea si antrenorul CSU intr-un comunicat de presa " echipa ar trebui tratata cu mai multa seriozitate". Chiar daca oradenii sunt fruntasii clasamentului, sa nu se culce pe o ureche! Sibiul a fost si este o mare surpriza!

    cu 1 an în urmă (24.04.2023) Raspunde
  • Bihor :

    felicitari
    indiscutabil, sibiul este surpriza frumoasa a finalului de campionat si a play-off-ului, iar meciul de ieri este unul de tinut minte ... conditiile in care a fost obtinuta victoria au fost deja mentionate de alti colegi de forum, asa ca nu le repet ... personal, in momentul in care s-a accidentat uta, eram convins ca sibiul va cadea ...
    prin accesul in semifinale, sibiul a obtinut practic calificarea in cupele europene
    pentru sezonul viitor, presupunand ca s-au tras invatamintele din greselile din vara trecuta, iar participarea in europa obliga la ridicarea stachetei, cred (si sper) ca sibiul va arata bine
    legat de semifinala, cu siguranta oradea nu se va culca pe o ureche ... am facut-o o data in campionat si era sa ne coste, am avut mare noroc ca am castigat acel meci, fara de care locul 1 la finalul sezonului s-ar fi jucat in ultimul meci cu clujul ... in schimb, in returul de la sibiu eram deja cu lectia invatata

    cu 1 an în urmă (24.04.2023) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!